Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană (ESMA) a anunţat marţi că a amendat agenţia de evaluare financiară Moody's cu 3,7 milioane de euro (4,35 milioane de dolari) pentru încălcarea reglementărilor, inclusiv omisiunea de a face publice conflictele de interese, în perioada 2013 - 2017, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Toate încălcările reglementărilor au rezultat în urma neglijenţei companiei, iar amenda a fost primită de cele cinci entităţi ale Moody's cu sediul în Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. Agenţia de evaluare financiară are politici şi proceduri inadecvate pentru gestionarea conflictelor de interese, a precizat ESMA.
"ESMA a descoperit că MIS (Moody's Investors Service) nu a avut intenţia de a încălca reglementările UE şi nu a existat un impact asupra calităţii ratingurilor", a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei, pentru Reuters.
Moody's, una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară alături de S&P Global şi Fitch, a informat că autorităţile de supervizare au recunoscut măsurile pe care le-a luat pentru a preveni în viitor încălcări similare ale reglementărilor.
Conform ESMA, Moody's a încălcat reglementarea care previne ca agenţiile să emită ratinguri pentru companiile în care deţin o participaţie de minim 10%, sau unde ocupă un loc în Consiliul de Administraţie.
În urmă cu câţiva ani Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană (ESMA) a amendat agenţia de evaluare financiară Fitch cu 5,10 milioane de euro pentru încălcări similare ale reglementărilor.
Uniunea Europeana amendează Moody's cu aproape patru milioane de euro
București
4°C
Articole Similare

10
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
10

2.044
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.044

14
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
14

1.260
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.260

17
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
17

33
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
33

2.897
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.897

3.283
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.283

4.474
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.474

39
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
39

967
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
967

2.997
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.997

1.689
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.689















Comentează