Gaza şi Israelul sunt "periculos de aproape" de un nou conflict după recentele înfruntări, a avertizat vineri Uniunea Europeană, făcând apel să nu fie puse şi mai multe vieţi ale civililor în pericol, relatează AFP, preluată de Agerpres.
"Escaladarea violenţei în aceste ultime zile a apropiat periculos Gaza şi Israelul de un nou conflict", a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor externe ale UE într-un comunicat.
"Prima prioritate este acum detensionarea şi viaţa civililor nu trebuie pusă şi mai mult în pericol", se mai menţionează în declaraţie.
Vineri, un salvator palestinian a fost împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Fâşia Gaza în timpul manifestaţiilor şi ciocnirilor de frontieră, în contextul în care s-a încheiat un armistiţiu între Israel şi islamiştii din Hamas care conduc enclava palestiniană sub blocadă. Recent, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat uciderea unui al doilea palstinian, Ali Al Alul, de 55 de ani, în aceeaşi zonă din sudul Fâşiei Gaza.
De miercuri şi până joi seara, între combatanţii din Fâşia Gaza şi armata israeliană a avut loc una dintre cele mai grave confruntări de la războiul din 2014.
UE califică, în declaraţia sa, drept "inacceptabile" tirurile de rachete din Fâşia Gaza în direcţia comunităţilor din sudul Israelului, precum şi "alte acţiuni violente şi provocări împotriva Israelului ale Hamas şi ale altor militanţi palestinieni".
"Deşi are dreptul de a se apăra, se aşteaptă de la Israel să continue să dea dovadă de reţinere şi să facă totul pentru a evita pierderile civile în Gaza", a adăugat UE, care deplânge "pierderea tragică" a unei mame palestiniene însărcinate şi a copilului ei.
UE îşi exprimă "întreaga susţinere pentru eforturile Egiptului şi ale ONU pentru a reduce tensiunile" în Gaza şi va continua să sprijine "reconcilierea interpalestiniană pentru a reuni Fâşia Gaza şi Cisiordania sub o autoritate palestiniană unică şi legitimă"
Uniunea Europeană avertizează asupra pericolului unui nou conflict între Israel și Gaza
Explorează subiectul
București
18°C
Articole Similare

18
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
18

741
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
741

72
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
72

2.682
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
2.682

49
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
49

2.507
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
2.507

3.037
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
3.037

63
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
63

72
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
72

2.872
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.872

41
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
41

51
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
51

72
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
72
















Comentează