Uniunea Europeană este acuzată că a vrut să răstoarne Guvernul Georgiei: Ce plan ar fi fost pus la cale la Tbilisi

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 05-10-2025 14:20

Actualizat: 05-10-2025 14:24

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobahidze, i-a acuzat duminică pe protestatarii care au încercat să forţeze intrarea în palatul prezidenţial că au încercat să răstoarne guvernul şi a acuzat totodată Uniunea Europeană de amestec în politica ţării, relatează Reuters.

Potrivit lui Kobahidze, până la 7.000 de persoane au participat la miting, dar "încercarea lor de a răsturna ordinea constituţională" a eşuat în ciuda a ceea ce el a numit a fi sprijin din partea UE, scrie agerpres.ro.

"Au trecut la acţiune, au început tentativa de răsturnare, aceasta a eşuat şi pe urmă au început să se distanţeze de ea", a spus prim-ministrul, citat de agenţia de presă georgiană Interpress.

"Nimeni nu va scăpa de răspundere. Aceasta include răspunderea politică", a subliniat el, acuzându-l pe ambasadorul UE, Pawel Herczynski, de amestec în politica georgiană şi îndemnându-l să condamne protestele.

"Ştiţi că anumite persoane din străinătate şi-au exprimat chiar sprijinul direct pentru toate acestea, pentru anunţata tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale", a spus Kobahidze.

"În acest context, ambasadorul Uniunii Europene în Georgia poartă o responsabilitate specială. Ar trebui să iasă, să se distanţeze şi să condamne ferm tot ceea ce se întâmplă pe străzile din Tbilisi".

Zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă sâmbătă pentru a protesta împotriva puterii în Georgia, unde populaţia era chemată la urne pentru alegeri locale după aproape un an de criză politică între guvern şi opoziţia pro-europeană. Mulţimea, care s-a adunat în centrul capitalei Tbilisi, s-a îndreptat apoi spre palatul prezidenţial, în care unii manifestanţi au încercat să pătrundă. Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i împiedica.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri