Uniunea Europeană face prima mișcare, după izbucnirea conflictului dintre SUA și Iran

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-01-2020

Actualizat: 05-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell l-a invitat la Bruxelles pe ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, a anunţat acesta duminică, printr-un comunicat al UE care îndeamnă la "detensionarea" situaţiei din Orientul Mijlociu, potrivit AFP.

Citește și: SONDAJ CURS - Sprijin fragil al populației pentru alegerile anticipate

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă a făcut această invitaţie, fără a oferi o dată exactă, într-un comunicat în care a detaliat convorbirea telefonică pe care a avut-o în acest weekend cu Zarif.

Arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, Soleimani a fost ucis, precum şi un înalt responsabil irakian pro-iranian, în timpul unui atac american cu dronă în apropiere de Bagdad.

Cu excepţia notabilă a Israelului care şi-a adus sprijinul americanilor, majoritatea liderilor mondiali, în special europeni, şi-au exprimat îngrijorarea după acest atac, făcând apel la "reţinere".

De altfel, secretarul de stat american Mike Pompeo le-a reproşat europenilor că nu au fost "la fel de utili" pe cât ar fi trebuit să fie în cazul generalului iranian Qassem Soleimani ucis într-un raid în Irak.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri