Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană ia noi măsuri împotriva Rusiei

rusia ue

Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit miercuri la Bruxelles prelungirea cu şase luni a sancţiunilor instituite împotriva Rusiei, până la sfârşitul lunii ianuarie, relatează agenţiile AFP şi Reuters, citând surse diplomatice.

'Textul ce prevede prelungirea sancţiunilor până la 31 ianuarie a fost prezentat' ambasadorilor UE şi a fost aprobat prin 'consens', a declarat pentru AFP una dintre aceste surse neprecizate. Decizia urmează să fie aprobată de miniştrii europeni de externe, care se vor reuni luni la Luxemburg.

Această prelungire a fost luată conform poziţiei exprimate la Consiliul European din luna martie, şi anume corelarea sancţiunilor cu calendarul implementării acordurilor de pace încheiate la Minsk în luna februarie, menţionează o altă sursă. 'Ideea este să le prelungim până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a putea evalua aplicarea acordurilor de la Minsk, ce trebuie să se încheie în luna decembrie, înainte de a lua o nouă decizie' privind încă o prelungire a sancţiunilor sau anularea lor, explică această sursă.

Respectivele acorduri prevăd în primul rând un armistiţiu, care a fost în general respectat până la începutul lunii iunie, când lupte violente au reizbucnit între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, în timp ce prevederile economice şi politice ale înţelegerii de la Minsk sunt în continuare doar pe hârtie. Cele două tabere au început marţi noi tratative, dar fără să se înregistreze progrese.

Sancţiunile adoptate împotriva Rusiei după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei expiră la sfârşitul lunii iulie, astfel că blocul comunitar trebuie să ia o decizie privind prelungirea lor. Aceste sancţiuni prevăd interdicţii de viză şi îngheţarea conturilor unor responsabili ruşi sau ucraineni proruşi, precum şi măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier şi bancar.

Sancţiunile au creat dificultăţi economiei ruse, dar nu au flexibilizat deloc atitudinea preşedintelui Vladimir Putin, acuzat de statele occidentale că trimite în continuare trupe şi arme separatiştilor din estul Ucrainei, scrie agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.