Uniunea Europeană va prelungi cu șase luni suspendarea măsurilor comerciale de retorsiune împotriva Statelor Unite.
Comisia Europeană a anunțat vineri că va propune prelungirea cu încă șase luni a suspendării unui set de măsuri comerciale de retorsiune ale Uniunii Europene față de Statele Unite.
Pachetul are o valoare totală de 93 de miliarde de euro și urma să intre în vigoare la data de 7 februarie, scrie Reuters.
Aceste măsuri au fost pregătite în prima parte a anului trecut, într-o perioadă în care Uniunea Europeană purta negocieri comerciale cu Washingtonul.
Ulterior, pachetul a fost pus pe pauză pentru șase luni, după ce Bruxelles-ul și autoritățile americane au ajuns la o declarație comună privind relațiile comerciale, în luna august 2025.
Săptămâna trecută, președintele Donald Trump a amenințat cu introducerea unor tarife asupra a opt state europene, în contextul discuțiilor legate de intenția SUA de a cumpăra Groenlanda.
În acel moment, pachetul de retorsiune a devenit un instrument de presiune pentru Uniunea Europeană. După retragerea amenințării, Comisia a decis să continue suspendarea măsurilor.
„Odată cu eliminarea amenințării tarifare de către SUA, putem reveni acum la importanta activitate de implementare a declarației comune UE-SUA”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.
Acesta a precizat că instituția europeană va prezenta în curând o propunere oficială pentru extinderea suspendării măsurilor, care ar fi urmat să expire la începutul lunii februarie.
Conform planului, acestea vor rămâne inactive pentru încă șase luni.
„Doar pentru a clarifica complet – măsurile vor rămâne suspendate, dar dacă vom avea nevoie de ele în orice moment în viitor, acestea pot fi reluate”, a mai spus Olof Gill.





























Comentează