Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană sancţionează încă şapte demnitari din Nicaragua, printre care doi copii ai lui Daniel Ortega

wikipedia.org
daniel ortega

Uniunea Europeană a anunţat luni că a sancţionat încă şapte membri ai regimului nicaraguan, printre care doi copii ai lui Daniel Ortega, şi trei entităţi, pentru rolul lor în ''încălcări grave ale drepturilor omului'' în Nicaragua, relatează AFP.

''Măsuri restrictive se aplică unui total de 21 de persoane şi trei entităţi. Persoanele desemnate sunt supuse unei îngheţări a averilor şi este interzis cetăţenilor şi întreprinderilor din UE să le pună fonduri la dispoziţie. De asemenea, indivizii sunt supuşi interdicţiei de a călători, care îi împiedică să intre în UE sau să tranziteze prin UE'', a precizat UE într-un comunicat.

Uniunea Europeană i-a sancţionat deja, în august 2021, pe soţia lui Ortega, Rosario Murillo, vicepreşedintă a ţării central-americane începând din 2017, şi pe fiul lor Juan Carlos Ortega, lider al Mişcării Sandiniste din 4 mai şi al Canal 8, unul dintre principalele posturi de televiziune din Nicaragua.

Alţi doi copii ai liderului nicaraguan, Camilla Ortega (34 de ani) şi Laureano Ortega (30 de ani), au fost adăugaţi luni pe lista europeană. Ei sunt consilieri prezidenţiali şi în această calitate sunt ''asociaţi îndeaproape'' acţiunilor cuplului prezidenţial, potrivit Agerpres.ro.

Ceilalţi demnitari adăugaţi luni pe lista de sancţiuni a UE sunt preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului electoral suprem, Brenda Isabel Rocha Chacon şi Cairo Melvin Amador Arrieta, fostul preşedinte al acestui organism Lumberto Ignacio Campbell Hooker, directoarea Institutului de telecomunicaţii Nahima Janett Diaz Flores şi directorul intendenţei bancare Luis Angel Montenegro Espinoza.

Cele trei entităţi vizate sunt poliţia naţională, Consiliul electoral suprem şi Institutul de telecomunicaţii, ''utilizate de autorităţile nicaraguane pentru a reduce la tăcere media independente'', precizează comunicatul UE.

Daniel Ortega, care a condus Nicaragua între 1979 şi 1990, a revenit la putere în 2007 cu Frontul Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN).

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a denunţat deriva autoritară a lui Daniel Ortega şi ''absenţa legitimităţii'' alegerilor prezidenţiale organizate la începutul lui noiembrie 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.