DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Uniunea Europeană şi Japonia vor susţine o strategie de relansare economică pentru ieşirea din criza provocată de pandemie la viitorul summit G7

grupul g7

Uniunea Europeană şi Japonia vor susţine o strategie de relansare economică ambiţioasă pentru ieşirea din criza provocată de pandemie la viitorul summit G7 din iunie din SUA, au anunţat marţi liderii europeni şi premierul japonez la finalul unui summit susţinut prin videoconferinţă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedinţii instituţiilor europene şi Shinzo Abe s-au declarat hotărâţi "să garanteze o relansare economică viguroasă şi să reconstruiască economii mai durabile, mai inclusive şi mai rezistente", conform unui comunicat de presă comun publicat după conferinţă.

Preşedintele american Donald Trump speră să poată organiza acest summit G7 la Casa Albă cu participarea tuturor celorlalţi lideri şi în ciuda pandemiei de coronavirus care a lovit puternic SUA.

Omologii săi s-au arătat prudenţi şi au spus că sunt dispuşi să se deplaseze la Washington "în cazul în care condiţiile sanitare o vor permite".

"Acest summit trebuie să fie ocazia de a transmite semnale puternice şi ca statele europene să îşi coordoneze poziţiile", a explicat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă la Bruxelles după discuţiile sale cu premierul japonez.

Citește și: Marcel Vela luat la întrebări de senatori. Val de acuze prin moțiunea: ‘Cu Vela ruptă, în timp de pandemie’

"Japonia şi Uniunea Europeană reprezintă o treime din economia mondială", a reamintit el. Cele două părţi vor apăra liberul schimb şi multilateralismul, a mai subliniat el.

Declaraţia comună insistă asupra "importanţei de a menţine sistemul comercial deschis".

"Japonia şi UE vor coopera pentru a facilita circulaţia transfrontalieră de medicamente şi de echipamente medicale, de materii prime şi de alte bunuri şi servicii, asigurându-se în acelaşi timp că măsurile de urgenţă necesare pentru a lupta împotriva COVID-19 sunt ţintite, proporţionale, transparente, temporare şi conforme cu regulile OMC", precizează textul.

Uniunea Europeană şi Japonia apără de asemenea o abordare comună în privinţa fabricării şi dezvoltării de vaccinuri împotriva noului coronavirus.

"Ele trebuie să fie un bun comun şi să fie accesibile peste tot în lume la preţuri rezonabile", a reamintit Charles Michel.

"Trebuie să evităm concurenţa neloială a anumitor ţări", a insistat el, fără a numi respectivele state.

Preşedintele Consiliului European a dat asigurări totodată în legătură cu intenţia UE de la pleda la summitul G7 pentru ştergerea datoriilor ţărilor emergente, în special ale ţărilor africane.

Charles Michel a evocat de asemenea consecinţele geopolitice ale pandemiei şi a abordat chestiunea relaţiilor cu China.

"Nu suntem naivi şi nici orbi în privinţa comportamentului Chinei", a avertizat el în conferinţa sa de presă.

"Este important să cooperăm, chiar dacă nu împărtăşim aceleaşi abordări, iar UE îşi va elabora poziţia în perspectiva viitorului summit cu China de la sfârşitul anului", a anunţat el.

"UE acordă o mare importanţă menţinerii autonomiei Hong Kong-ului şi sprijină principiul 'o ţară, două sisteme' ", a reamintit Charles Michel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.