Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Universitatea Cluj l-a achiziţionat pe fundaşul Mihai Dobrescu

universitatea cluj u cluj

FC Universitatea Cluj a ajuns la o înţelegere cu Mihai Dobrescu (29 de ani), un fundaş stânga cu peste 75 de meciuri la nivelul primei ligi, care are o promovare la activ alături de Academica Clinceni, a anunţat clubul ardelean, anunță news.ro.

Mihai Dobrescu şi-a început cariera la nivel profesionist în 2013 la CS Otopeni, echipă care evolua la acea vreme în liga secundă.

A trecut mai apoi pe la Chindia Târgovişte, CS Baloteşti şi Viitorul Domneşti, după care a semnat în pauza de iarnă a sezonului 2017/2018 cu Academia Clinceni, echipă alături de care a reuşit cele mai mari performanţe. A jucat un rol important în promovarea obţinută de ilfoveni la finalul sezonului 2018/2019, fiind integralist în 37 de etape din totalul de 38.

Ascensiunea sa a continuat şi la nivelul primei ligi, impunându-se în formula de start a ilfovenilor. A avut parte de prim an în Liga 1 cu 36 de meciuri, două goluri şi trei pase decisive. A fost unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din campionatul intern în sezonul 2020/2021, an în care s-a clasat pe locul 5 alături de Clinceni.

În total, Mihai Dobrescu are 121 de apariţii pentru Academica Clinceni, reuşind să marcheze de şase ori şi să ofere cinci pase de gol.

La începutul acestei ediţii de campionat, Mihai Dobrescu a ajuns la Gaz Metan Mediaş. A bifat 14 meciuri în tricoul medieşenilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.