VIDEO Universitatea Craiova aduce întăriri. Oltenii anunță transferul unui atacant palestinian

Autor: Anca Flondor

Publicat: 08-07-2025 11:32

Actualizat: 08-07-2025 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/UCVOficial

Universitatea Craiova a oficializat marți transferul atacantului Assad Al-Hamlawi, internațional palestinian născut în Suedia, de la formația poloneză Slask Wroclaw, retrogradată în liga secundă în sezonul precedent.

Anunțul a fost făcut de clubul oltean printr-un clip video pe rețelele de socializare, precizând:

„Atacantul Assad Al Hamlawi este aici și pregătit să scrie istorie în alb-albastru”.

 

În vârstă de 24 de ani și cu o înălțime de 1,88 metri, Al-Hamlawi vine în Bănie după ce a bifat 3 selecții în naționala Palestinei, pentru care a evoluat în preliminariile asiatice ale Cupei Mondiale 2026. În ultimele șase luni petrecute în Polonia, el a reușit 7 goluri în 16 meciuri pentru Slask.

Cariera lui Al-Hamlawi a inclus evoluții în Suedia (Angelholms, Helsingborgs, Jonkopings Sodra, Varbergs, Oddevold), Thailanda (Prime Bangkok) și Polonia, iar acum atacantul vine în Superliga României, unde se va reuni cu fostul coleg de la Slask, Tudor Băluță.

Al-Hamlawi este cotat la suma de un milion de euro pe site-ul de specialitate Transfermakt, potivit Medifax.

„Este o onoare să fiu aici, unul dintre lei”, a spus Assad Al-Hamlawi în clipul de prezentare publicat de Universitatea Craiova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri