UNPR pune PNL pe jar: Înțelegerea, în stand-by. Toamna, cea mai bună pentru număratul ofertelor

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 27-06-2016

Actualizat: 27-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UNPR are  alt calendar de acțiune decât cel al PNL. În timp ce  conducerea la vârf a  PNL  dorește  cât mai rapid   fuziune, eventual parafată și încheiată la mijlocul lunii  iulie,   conducerea UNPR ar vrea  să repete scenariul pe care l-a încheiat cu PSd acum patru ani și ar prefera perfectarea acestei înțelegeri la începutul lunii septembrie.

Conducerea  UNPR așteaptă încă oferta  conducerii PNL,  care să cuprindă cu subiect și predicat, câte locuri eligibile, ce funcții politice  și eventual câte posturi  într-un viitor  guvern   vor  fi alocate  progresiștilor.

Conform unor surse din conducerea  la vârf a UNPR,  progresiștilor le-ar  surâde alianță electorală și nu fuziune, iar înțelegerea să fie încheiată la începutul lunii septembrie, după modelul de acum patru ani.  O astfel de variantă de lucru le-ar permite  să  cântărească mai bine  ofertele PNL și PSD pe care  speră să le vadă  mai  bine  cristalizate  până în toamnă: cel puțin 20 delocuri eligibile pe liste comune, care să le permită păstrarea actaulelor  grupuri parlamentare și, implicit, posibilitatea de a  face  jocurile pentru o majoritate nouă în  viitorul Parlament și să aibă  un  cuvânt de spus  sub formă de portofolii ministeriale în viitorul  guvern.

În ceea ce  privește tactica   liderului PSD, Liviu Dragnea de a pune presiune pr parlamentarii UNPR, cu scopul de a-i racola la bucată, cei din conducerea progresistă susțin că și-au făcut calculele: 20 din cei 43  de actuali parlamentari  vor  figura   pe lista comună cu locuri eligibile,  alți  10 din actualii deputați și senatori UNPR nu mai vor să candideze, în timp ce pentru  restul se vor  găsi locuri călduțe - în viitorul guvern,  diplomație sau pe la parlament, ne-au mai dezvăluit sursele citate.

Deocamdată însă,   calculele UNPR depind de ce vor oferi liberalii. Aceștia  din urmă așteaptă constituirea  majorităților  locale la nivelul consiliiilor  județene  pentru a-și convoca oamenii în Biroul Politic Național și a  decide cea mai bună cale de urmat. Conform unro surse din PNL,  conducerea de partid  și jumătate  din liderii de filiale optează pentru fuziunea cât mai rapidă prin absorbție cu UNPR, în timp ce restul ar dori cel mult o alianță și aceea  cu cât mai puține locuri eligibile  acordate progresiștilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri