DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UNPR vrea modificarea cat mai rapida a Codului Penal

UNPR

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, l-a mandatat pe Eugen Nicolicea, ministru pentru Relația cu Parlamentul, să inițieze discuții cu toate partidele politice parlamentare pentru susținerea și adoptarea cât mai rapidă a modificărilor propuse la Codul penal privind sancționarea mai drastică a infracțiunilor de ultraj.

"La începutul lunii august 2015, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat un proiect de modificare a Codului penal prin care propune sancțiuni mai mari pentru faptele de ultraj comise asupra polițiștilor. Astfel, la data de 5 august 2015, la inițiativa ministrului Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a fost elaborat un proiect de modificare a articolului 257 — Ultrajul și a articolului 279 — Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acțiunile violente îndreptate împotriva reprezentanților autorității statului", se arată într-un comunicat de presă al UNPR transmis, luni.

Potrivit inițiativei legislative, faptele, așa cum sunt ele prevăzute în Codul penal, comise asupra unui polițist, jandarm, procuror sau judecător, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, urmează a se sancționa cu pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi.

Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcționari publici care îndeplinesc funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

La aceeași dată, proiectul inițiat de MAI a fost înaintat Ministerului Justiției, având în vedere competențele acestuia în domeniul reglementării cadrului normativ al sistemului judiciar și al înfăptuirii justiției ca serviciu public.

"Inițiativa președintelui UNPR de înăsprire a sancțiunilor pentru faptele de ultraj are ca scop întărirea autorității celor care reprezintă statul român și ale căror atribuții de serviciu sunt exercitate în domeniul prevenirii faptelor antisociale și aplicării legii", se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, discuțiile cu partidele politice parlamentare vor începe în aceste zile astfel încât această inițiativă legislativă să fie adoptată în sesiunea parlamentară de toamnă.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.