Unul dintre cei mai importanți specialiști ruși a fost condamnat pentru 'trădare': programul lăudat de Putin ar fi ajuns în mâna chinezilor

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-09-2024

Actualizat: 03-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X

Un om de ştiinţă rus specializat în aerodinamică, Alexandr Sipliuk, a fost condamnat marţi în Rusia, la Moscova, la 15 ani de închisoare pentru „înaltă trădare", au informat agenţiile de presă ruse.

"Tribunalul din Moscova l-a găsit vinovat pe Alexandr Sipliuk în temeiul articolului 275 din codul penal (înaltă trădare) şi a pronunţat o pedeapsă de 15 ani de închisoare" împotriva sa, a anunţat judecătorul, potrivit agenţiei Tass. Dosarul fiind clasificat, nu au fost oferite informaţii cu privire la faptele de care bărbatul este acuzat, relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Cine e omul de știință?

Sipliuk, în vârstă de 57 de ani, a fost directorul Institutului de Mecanică Teoretică şi Aplicată (ITAM) din oraşul siberian Novosibirsk. Sipliuk face parte din Academia Rusă și e considerat unul dintre cei mai mari specialiști în domeniul gazelor. El este al patrulea dezvoltator al tehnologiilor hipersonice (programul girat de Putin) trimis la închisoare pentru trădare.

El a fost arestat în vara anului 2022, la fel ca şi colegul său, Anatoli Maslov, care a fost condamnat, în luna mai, la 14 ani de închisoare pentru trădare.

Un alt om de ştiinţă, de la Institutul pentru Fizica Laserilor, Dmitri Kokler, a fost arestat în acelaşi timp şi a murit în închisoare.

Un alt expert de la Institutul de Mecanică Teoretică, Valeri Zveginţev, a fost arestat în primăvara anului 2023.

De unde ar fi început problemele?

Presa rusă a anunţat la acea vreme că ei au fost acuzaţi că au transmis informaţii despre programul de arme hipersonice al Rusiei, arme presupus "invincibile" lăudate de preşedintele Vladimir Putin. Potrivit Reuters, oamenii legii l-au acuzat pe Sipliuk că a transmis Chinei date clasificate în cadrul unei conferințe științifice organizate în 2017.

Shiplyuk a negat acuzațiile, insistând că informațiile pe care a fost acuzat că le-a împărtășit sunt disponibile public online.

După invazia în Ucraina, Rusia a lansat o campanie de represiune în care numeroşi oponenţi, critici ai Kremlinului, dar şi oameni de ştiinţă au fost condamnaţi pentru "trădare", în dosare adesea clasificate, scrie sursa citată.

Însă chiar şi înainte de începerea campaniei militare din Ucraina, presiunea asupra oamenilor de ştiinţă din Rusia a crescut, serviciile de informaţii ruse considerând proiectele de cooperare internaţională ca fiind suspecte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri