Poliţia indoneziană a arestat un lider important al organizaţiei islamiste Jemaah Islamiyah (JI), afiliată Al-Qaida, care era căutat pentru rolul său în atentatele din 2002 din Bali, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei, informează AFP potrivit Agerpres.
Dat în căutare de 18 ani, Zulkarnaen, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat joi în Lampung, pe insula Sumatra, a precizat purtătorul de cuvânt Argo Yuwono.
Zulkarnaen "este acum interogat" şi percheziţii au loc la domiciliul lui. "El era şeful militar al Jemaah Islamiyah în momentul atentatelor" soldate cu 202 de morţi, a adăugat Argo Yuwono.
Celula pe care o conducea Zulkarnaen este suspectată că a organizat şi atentatul sinucigaş împotriva hotelului Marriott din Jakarta, soldat cu 12 morţi în 2003.
El era fugarul cel mai căutat în Indonezia şi era singurul indonezian de pe lista SUA a persoanelor date în căutare. Washingtonul promitea o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea lui.
Veteran al războiului din Afganistan, Zulkarnaen a înfiinţat în cadrul JI o unitate specială pentru organizarea de atentate. Această unitate avea drept misiune şi amplificarea tensiunilor etnice şi religioase în insulele Sulawesi sau Moluce, în care au murit mii de persoane între 1998 şi 2002.
Unul dintre organizatorii atentatelor din Bali a fost arestat după 18 ani
București
9°C
Articole Similare

1.278
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.278

2.782
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
2.782

213
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
213

6.072
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.072

79
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
79

6.507
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.507

2.556
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.556

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.906
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.906

89
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
89

6.957
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.957

79
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
79

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează