Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UPDATE / Putin decretează luni zi de doliu naţional în Rusia

inshorts.com
avion marea neagra

UPDATE

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat ziua de luni, 26 decembrie, drept zi de doliu naţional pentru comemorarea victimelor accidentului aviatic din Marea Neagră, informează AFP.

Anunţul a fost făcut după ce Ministerul rus al Apărării a anunţat că nu sunt indicii privind existenţa unor supravieţuitori la locul unde s-a prăbuşit avionul militar rus după ce-a decolat de la Soci (sud) cu destinaţia Siria, având la bord peste 90 de persoane, relatează AFP şi Reuters.

 

Ministerul rus al Apărării a anunţat că nu sunt indicii privind existenţa unor supravieţuitori la locul unde s-a prăbuşit duminică un avion militar rus după ce-a decolat de la Soci (sud) cu destinaţia Siria având la bord peste 90 de persoane, relatează AFP şi Reuters.

''Zona catastrofei avionului Tu-154 a fost determinată. Nu există indicii privind existenţa unor supravieţuitori'', a indicat ministerul într-un comunicat, citat de agenţiile ruse de presă, precizând că au fost găsite până în prezent patru corpuri neînsufleţite, anunță Agerpres.

Citește și: IMAGINI SENZAȚIONALE: Nemții au cântat colinde pe STADION pentru a uita de ATENTATE - VIDEO

Avionul, un Tupolev Tu-154, a dispărut de pe ecranele radarelor la ora locală 5,40 (2,40 GMT), la scurt timp după decolarea sa de pe aeroportul staţiunii balneare Soci, în oraşul Adler, la Marea Neagră. El efectua un zbor regulat cu destinaţia baza aeriană rusă de la Hmeimim, aproape de Lattaquia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.