Bilanţ în urcare după TRAGEDIA din China- Zece persoane au murit sub dărâmărturile hotelului aflat în carantină. Cum arată cifrele actuale

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-03-2020

Actualizat: 08-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura TV

Cel puţin zece persoane au murit în urma prăbuşirii hotelului plasat în carantină din Quanzhou, provincia Fijian din China, a anunţat duminică ministrul chinez al Situaţiilor de urgenţă, scrie AFP, citată de news.

Din 71 de persoane prinse sub sărămături sâmbătă, în momentul prăbuşirii, au fost scoase 48 din care şase fără viaţă şi 23 sunt încă căutate, a precizat ministrul.

Precedentul bilanţ anunţa şase morţi.

Clădirea, situată în Quanzhou din provincia Fujian, s-a prăbuşit sâmbătă, la ora 19.30 (11.30 GMT) din motive necunoscute.

Potrivit ministrului pentru Situaţii de urgenţă, nouă persoane au putut să părăsească locul fără ajutor.

Citeşte şi: Beuran rămâne BLOCAT în casă încă 30 de zile - Tribunalul prelungeşte măsura preventivă a acestuia în dosarul de corupţie

Hotelul Xinjia, care avea 80 de camere, a fost recent plasat în carantină pentru persoanele care au intrat în contact cu pacienţi contaminaţi de noul coronavirus.

Într-un videoclip publicat de minister, se văd echipele de intervenţie cu măşti chirurgicale pe cale să scoată copii de sub dărămături, între care unul în vârstă de 12 ani. Alţi salvatori dezinfectează locul.

Potrivit autorităţilor locale din Quanzhou, mai mult de 700 de persoane, echipe de intervenţie, au fost trimise la faţa locului.

Agenţia de presă oficială Xinhua a indicat, fără prea multe detalii, că proprietarul hotelului este interogat.

Oraşul a înregistrat 47 de cazuri de contaminare de la debutul epidemiei de Covid-19, în decembrie.

Din cauza coronavirusului, în China au murit 27 de oameni duminică, numărul total al deceselor ajungând în ţară la 3.097 şi cel puţin 80.695 de persoane au fost infectate de la începutul epidemiei, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri