VIDEO Uraganul Isaias se intensifică la categoria 3 și amenință sudul SUA cu vânturi devastatoare și inundații

Autor: Liana Ganea

Publicat: 09-10-2026 22:37

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Uraganul Isaias s-a intensificat vineri şi a devenit un uragan ”major” de categoria 3 pe scala Saffir-Simpson în cinci trepte, în timp ce se apropia de Statele Unite, pe care le poate lovi în plin până sâmbătă dimineaţa, iar autorităţile americane se tem de inundaţii şi pagube considerabile, relatează AFP via News.

Isaias s-a intensificat la categoria 3 pe scala Saffir-Simpson, după ce a atins rafale susţinute de până la 195 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC).

Urmează inundații-mamut?

Uraganul urmează să atingă uscatul în Florida, Alabama sau Mississippi de vineri seara şi până sâmbătă dimineaţa, potrivit meteorologilor americani, antrenând rafale de vânt distrugătoare, valuri violente şi ploi importante, care alimentează temeri cu privire la inundaţii importante şi pagube materiale.

Autorităţile americane au anunţat, în faţa acestor riscuri, primele evacuări în zone de litoral şi se aşteaptă la perturbări importante în sectorul hidrocarburilor la Golful Mexic.

”Luăm această furtună foarte, foarte în serios”, a dat asigurări vineri dimineţaa (ora locală), într-o conferinţă de presă, guvernatorul Floridei Ron DeSantis.

DeSantis a anunţat că se aşteaptă la ”pagube considerabile” în zona de coastă.

Isaias este primul uragan din acest sezon la Oceanul Atlantic, unde activitatea ciclonică, care a început la 1 iunie şi continuă până la sfârşitul lui noiembrie, a fost neobişnuit de calmă, din cauza fenomenului climatic El Niño.

El Niño modifică circulaţia atmosferică la scară mare şi produce efecte opuse pe întregul glob.

În zona Atlanticului tropical, el tinde să intensifice rafalele de vânt, ceea ce blochează formarea ciclonilor, în pofida unui ocean foarte cald.

”Isaias va fi un uragan periculos, cu o importantă maree de furtună, vânturi nefaste şi revărsări cauzate de precipitaţii atunci când va atinge malul de nord al Golfului Mexic, de vineri şi până sâmbătă”, a avertizat Serviciul Naţional american de Meteorologie (NWS),

Petrolul și gazele naturale, afectate

Mai multe aeroporturi din Florida au prevăzut să-şi înceteze temporar zborurile, iar numeroase platforme petroliere - care aparţin companiilor Chevron şi Shell - urmau să fie evacuate.

Aproape două treimi dintre capacităţile de producţie de petrol din regiune şi peste jumătate dintre capacităţile de producţie de gaze naturale au fost suspendate, potrivit unor date făcute publice joi de către Administraţia americană însărcinată cu gestionarea petrolului, gazelor naturale şi mineralelor.

Este vorba despre scoaterea de pe piaţa globală a aproape 1,3 milioane de barili pe zi.

Regiunile aflate în calea Isaias ar putea înregistra un nivel al apei de zece până la 20 de centimetri, şi vârfuri de 38 de centimetri în anumite zone, au avertizat unii experţi.

NWS i-a îndemnat pe locuitorii din zonele care pot să fie atinse ”să termine rapid” pregătirile în vederea protejării clădirilor de creşterea nivelului apei şi rafale violente de vânt.

Spre deosebire de Oceanul Atlantic, mai multe furtuni s-au format la Oceanul Pacific în acest an - inclusiv Polo, un uragan puternic de categoria 5 (maxim).

Agenţia americană de Observaţie Oceanică şi Atmosferică (NOOA) confirmă că El Niño, care se repetă la doi până la şapte ani din cauza încălzirii apelor de suprafaţă ale oceanului, tinde - invers - să crească formarea uraganelor la Oceanul Pacific.

La Oceanul Atlantic, un sezon mediu are şapte uragane, inclusiv trei majore.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură17°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri