Mai multe mii de turci au defilat joi seară pe Podul Bosfor, la Istanbul, pentru a-şi exprima susţinerea acordată preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi a protesta faţă de tentativa eşuată de lovitură de stat.
Dotaţi cu torţe şi drapele, cei prezenţi au scandat numele preşedintelui Erdogan, agitând pancarte pe care se putea citi "Veghem pentru ţară" sau puciştii "au prevăzut totul, cu excepţia destinului", a constatat o corespondentă a agenţiei France Presse.
Circulaţia a fost întreruptă începând cu orele 19.00 GMT şi a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.
Acest pod, unul dintre cele două care unesc malurile asiatic şi european al Istanbulului, a fost scena unor evenimente importante în cursul tragicei nopţi de 15 spre 16 iulie: iniţial, puciştii au trimis în zonă tancuri, blocând circulaţia, şi au deschis focul asupra mulţimii.
În zorii zilei de sâmbătă, zeci de soldaţi care se găseau acolo s-au predat, semn al eşecului iminent la puciştilor.
"Acest pod este un simbol în prezent", a declarat Esra, 27 de ani, care a participat la manifestaţie. "Câteva tancuri şi soldaţi nu vor fi de ajuns ca să ni-l ia", a adăugat ea.
Recep Tayyip Erdogan i-a îndemnat joi pe turci să rămână mobilizaţi în stradă, afirmând că "proprietarii pieţelor publice nu sunt tancurile. Proprietarii sunt poporul".AGERPRES
Uriaș miting pro-Erdogan la Istambul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

458
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
458

40
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
40

650
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
650

28
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
28

2.750
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.750

1.446
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.446

1.295
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.295

2.795
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.795

972
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
972

1.458
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.458

2.130
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.130

3.998
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.998

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează