Urmările scandalului Epstein - Londra trimite un nou ambasador la Washington

Autor: George Traicu

Publicat: 18-12-2025 23:43

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Regatul Unit a anunţat joi numirea diplomatului Christian Turner în funcţia de ambasador în Statele Unite, în locul lui Peter Mandelson care a fost demis din cauza legăturilor sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această numire, făcută de regele Charles al III-lea, trebuie să primească acceptul Washingtonului, a indicat Ministerul Britanic de Externe într-un comunicat.

Descris drept "unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi britanici", Christian Turner, 53 de ani, a fost ambasador în Pakistan şi Kenya şi a deţinut funcţii în Ministerul de Externe şi în Downing Street.

"Regatul Unit şi Statele Unite au o relaţie foarte specială, iar vasta experienţă a lui Christian (Turner) ca diplomat remarcabil va contribui la întărirea acestei legături unice şi la asigurarea faptului că aceasta va continua să prospere", a declarat prim-ministrul laburist Keir Starmer în comunicat.

Predecesorul său, Peter Mandelson, de trei ori ministru şi fost comisar european, a avut un profil politic neobişnuit pentru acest post.

Numit în decembrie 2024, această figură istorică a Partidului Laburist, un om cu relaţii şi influent, a fost demis în septembrie, în urma publicării unor e-mailuri care dezvăluiau legăturile sale strânse cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, care a murit în închisoare în 2019.

Această demitere, stânjenitoare pentru Keir Starmer, a avut loc cu doar câteva zile înainte de vizita de stat a preşedintelui american Donald Trump în Regatul Unit.

Christian Turner a declarat că este "onorat" de această numire prestigioasă, "într-un moment crucial pentru relaţiile transatlantice", şi "aştept cu nerăbdare să colaborez cu administraţia preşedintelui Trump şi cu liderii Congresului, mediul de afaceri şi societatea civilă", a declarat el.

Diplomatul fusese numit în luna mai reprezentant permanent al Regatului Unit la ONU la New York, dar nu îşi preluase încă funcţia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri