Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Urmările scandalului imens din Turcia când arius Şumudică a fost bătut după un meci: Silviu Lung jr., suspendat un joc şi amendat

gsp.ro
Astra Silviu Lung

Comisia de Disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal a anunţat, joi, sancţiunile decise după meciul dintre Alanyaspor şi Kayserispor, disputat în urmă cu trei zile şi la finalul căruia au avut loc violenţe pe coridorul care duce la vestiare. Printre sancţionaţi se numără şi Silviu Lung jr.. Lung a fost suspendat un joc şi amendat cu 13.000 de lire turceşti (aproximativ 2.800 de euro) pentru comportament nesportiv faţă de un adversar. Aceeaşi sancţiune au primit-o şi Deniz Turuc, tot de la Kayserispor.

De asemenea, traducătorul Baran Bojnak, angajat al clubului Alanyaspor, a fost sancţionat, tot pentru comportament nesportiv faţă de adversar, cu 13.000 de lire turceşti şi interdicţie de acces în vestiar şi în zona băncii de rezerve la un meci oficial. Kayserispor, echipă antrenată de Marius Şumudică, a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Alanyaspor, în etapa a XIV-a a campionatului turc de fotbal. Golurile echipei Kayserispor au fost marcate Vural (21) şi Bulut (90+3), iar pentru Alanyaspor a înscris Alkilic (62). La formaţia lui Şumudică, Cristian Săpunaru şi portarul Silviu Lung jr. au jucat tot meciul.

Presa turcă a scris că oaspeţii au fost atacaţi de adversari, după încheierea partidei, pe coridorul care duce spre vestiare, iar Şumudică a fost rănit uşor la nas. După ce a izbucnit o bătaie între reprezentanţi ai celor două echipe, a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a se calma spiritele.

Potrivit cotidianului Hurriyet, preşedintele clubului Kayserispor, Erol Bedir, a declarat că în urma violenţelor traducătorul Yunus Akbulut a ajuns la spital. "Antrenorul portarilor de la Alanyaspor ne-a atacat echipa, iar antrenorului nostru îi sângerează nasul. Traducătorul a fost dus la spital. M-am întors din drum, acum sunt în vestiar. Lui Şumudică îi sângera nasul, m-am dus repede la el ca să îl consolez. Aş fi vrut să pierdem meciul, dar să nu se întâmple astfel de lucruri. Nu am reuşit să iau legătura cu conducătorii de la Alanyaspor. Nu am asistat la incidente, astfel că nu vreau să exagerez ce s-a întâmplat. Din câte am înţeles, Deniz a fost lovit cu piciorul în piept”, a explicat Bedir. Gazdele au replicat că totul a pornit de la faptul că Şumudică i-a înjurat în limba engleză pe membrii stafului echipei Alanyaspor conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.