Urmărit internaţional, prins de poliţiştii de frontieră de la Stânca

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-12-2025 13:51

Article thumbnail

Sursă foto: primanews.ro

Un bărbat din Republica Moldova, care era dat în urmărire internaţională, a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Stânca, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, bărbatul de 38 de ani era căutat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul Germaniei. El intenţiona să intre în România, ca pasager într-un autoturism, prin PTF Stânca.

"La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de către autorităţile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun", au precizat reprezentanţii ITPF.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri