Urmează o bătălie sângeroasă la Herson? Vladimir Putin a solicitat evacuarea civililor

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 04-11-2022

Actualizat: 04-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Ukraine Today

Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat necesitatea îndepărtării locuitorilor din Herson din zona ostilitatilor periculoase.

"Acum, desigur, cei care locuiesc în Herson trebuie să fie scoși din zona celor mai periculoase acțiuni", a spus Putin, vorbind cu participanții organizațiilor de tineret și voluntari de Ziua Unității Naționale, relatează Interfax.

El a menționat că populația civilă nu ar trebui să sufere de bombardamente și măsuri ofensive legate de ostilități.

Pe 18 octombrie, pe fondul bombardamentelor masive ale așezărilor din regiunea Herson, autoritățile pro-ruse din regiune au anunțat o mișcare masivă a locuitorilor pe malul stâng al Niprului. Ulterior, zona de evacuare a fost extinsă cu încă 15 km. La 1 noiembrie, autoritățile din regiunea Herson au anunțat necesitatea relocării a peste 70 de mii de locuitori din regiune. Pe 2 noiembrie, autoritățile regionale au anunțat închiderea temporară a traficului pe râul Nipru.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a opinat, joi, că forţele ucrainene pot recuceri Hersonul de la forţele ruse - acestea fiind, probabil, cele mai optimiste declaraţii de până acum ale oficialului american, pe marginea campaniei din Herson, notează RADOR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri