Un urs a fost lovit mortal duminică seară de o maşină care circula pe DN1. Incidentul a avut loc între localităţile Copăceni şi Turda din judeţul Cluj, în momentul în care animalul a vrut să traverseze strada.
Şoferul aflat la volan nu a mai putut să evite impactul cu animalul sălbatic.
Prezenţa unui alt urs a fost semnalată tot seara trecută în Miercurea Ciuc. Oamenii din zona Jigodin Băi au fost înştiinţaţi printr-un mesaj de avertizare RO-ALERT.
Astăzi deputaţii se vor întâni într-o şedinţă de plen extraordinară pentru a vota un proiect care prevede ca, în următorii doi ani, să fie împuşcaţi aproape 500 de urşi anual.
Măsuri urgente pentru prevenirea atacurilor de urs: Camera Deputaților, într-o sesiune extraordinară, dezbate azi Legea vânătorii
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea forului legislativ în sesiune extraordinară, pentru ziua de luni, 15 iulie, de la ora 15,00, şedinţa plenului fiind urmată de vot final, în format hibrid.
Pe ordinea de zi se află proiectul de lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - proiect adoptat de Senat la data de 6 noiembrie 2023.
Comentează