Ursul care a atacat șeful Salvamont Predeal a fost omorât de autorități

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 01-04-2025 11:03

Actualizat: 01-04-2025 14:10

Article thumbnail

Sursă foto: civilhetes.net

Autorităţile din judeţul Braşov au omorât exemplarul de urs care, duminică seară, a atacat un bărbat pe o stradă din oraşul Predeal, rănindu-l grav. Animalul agresiv era o ursoaică cu doi pui, aceştia din urmă fiind relocaţi, conform News.ro.

Animalul care duminică seară a atacat şi a rănit grav un om pe o stradă din staţiunea Predeal a fost extras, luni seară, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai administraţiei din Braşov.

La acţiune a participat o echipă formată din reprezentanţii administraţiei locale şi jandarmi care au asigurat zona.

Animalul agresiv era o ursoaică cu doi pui. După uciderea mamei, cei doi pui au fost relocaţi, a precizat sursa citată.

Bărbatul atacat este salvamontist în cadrul Formaţiunii Salvamont Predeal. În momentul incidentului, era în timpul liber, se îndrepta spre casă şi nu era însoţit de niciun câine. Acesta nu venea de la serviciu, au declarat oficiali din cadrul Salvamont Braşov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri