Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ursula von der Leyen: Lucrăm pentru aderarea Moldovei la UE

captura Euronews
Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-au întâlnit, miercuri, la Adunarea Generală a ONU.

Comisia Europeană lucrează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, susține Ursula von der Leyen, transmite Știri.md.

De asemenea, președintele CE a mai afirmat că Uniunea susține eforturile Republicii Moldova de a face față impactului războiului Rusiei.

„Susținem pe deplin eforturile Republicii Moldova de a face față impactului războiului Rusiei, cu finanțare și asistență tehnică pentru economia și securitatea energetică a acesteia. De asemenea, lucrăm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și salut eforturile de reformă depuse”, este mesajul transmis de Ursula von der Leyen pe Twitter.

În urmă cu o săptămână, Ursula von der Leyen a declarat, în Parlamentul European, că Uniunea Europeană „nu este întreagă" atât timp cât Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi ţările din Balcanii de Vest nu devin membre.

„Vreau să le spun următoarele cuvinte cetăţenilor din Balcanii de Vest, Ucraina, Moldova şi Georgia: faceţi parte din familia noastră, viitorul vostru este în Uniunea noastră, iar Uniunea noastră nu este completă fără voi!”, a spus Ursula von der Leyen.

Republica Moldova, Ucraina, Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia sunt, în prezent, ţări candidate la aderarea la UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.