Usatâi nu vrea ca RM să devină membru NATO, deși Moldova următoarea care riscă să repete scenariul din Ucraina

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-02-2023

Actualizat: 10-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: revista22.ro

Fostul primar de Bălți, Renato Usatâi, critică Rusia pentru invadarea Ucrainei. Pe de altă parte, spune că nu este de acord ca țara noastră să devină membru NATO. Despre aceasta, Renato Usatâi a vorbit în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV preluat de Rador.

„Acesta este un război oribil. Este cea mai mare greșeală din toată istoria Federației Ruse ca stat”, a declarat Usatâi.

„Nu vreau nicio armată pe teritoriul R. Moldovei”, a mai spus acesta.

Astfel, prezentatorul emisiunii Alex Cozer l-a întrebat: „Cu ce să ne apărăm când este unul (n.r.: Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe) la Moscova care spune că RM e următoarea Ucraina? Cum poți să te aperi fără armată?”

„Noi astăzi trebuia să avem pe contract poate un număr mai mic de soldați decât cel pe care-l avem în Armata Națională, dar să fie dotați cu armament modern”, a răspuns Usatâi.

Țările baltice sunt libere, în siguranță și rușii nu-și permit să le atingă, pentru că sunt membri NATO, i-a mai argumentat Cozer.

„Pentru soladații NATO sunt de acord ca să coasem haine și să le producem muniții și produse alimentare”, a completat fostul primar de Bălți.

Usatâi a fost întrebat de Cozer ce făcea în luna martie, dacă rușii rupeau cordonul în Ucraina și ajungeau la Nistru. „Ați fi luat arma în mână și ați fi luptat”?

„Dacă ar fi fost ultima soluție, sunt sigur că era să apăr țara, ca și mulți alți cetățeni din RM”, a declarat Usatâi.

Amintim că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent, la un post de televiziune din Rusia, că Republica Moldova este următoarea țară în care riscă să se repete scenariul din Ucraina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri