USR a depus 270 de amendamente la proiectul legii bugetului de stat pe 2018, cele mai multe vizând investiţii în infrastructură, sănătate şi educaţie, a declarat, luni, deputatul USR Claudiu Năsui.
"Am depus 270 de amendamente care privesc textul legii şi anexele. În general, ceea ce ne dorim sunt mai puţini bani în PNDL, în faimosul program din pixul domnului Dragnea - puşculiţa partidelor- şi dorim mai mulţi bani pentru investiţii concrete în infrastructură, sănătate, educaţie. Nu am prioritizat o zonă anume. De exemplu, pentru educaţie ne dorim consolidarea şcolilor. Credem că acolo ar trebui transferate resursele", a afirmat Năsui, la Parlament, potrivit agerpres.ro.
El a mai spus că dorinţa cea mai mare este să fie începută autostrada Târgu Mureş - Iaşi, USR depunând un amendament în acest sens. Năsui a menţionat că în acest an nu au fost depuse amendamente pentru majorarea sumelor alocate bisericilor.
"Pentru biserici, în acest an nu are USR amendamente. Anul acesta nu avem aceste amendamente. Amendamentele noastre s-au concentrat pe educaţie, sănătate, infrastructură", a adăugat Năsui.
El a susţinut că proiectul de buget pe acest an este "o prelungire a politicilor din anul 2017", fiind "înghesuite cât mai multe lucruri".
"Din păcate, constatăm o prelungire a politicilor din anul 2017. Constatăm un buget în care au fost înghesuite cât mai multe lucruri, au fost supraevaluate cheltuieli şi venituri. Avem exemplu flagrant de supraevaluare de venituri la capitolul TVA, unde preconizarea este că vor creşte veniturile cu 16% datorită TVA split, lucru total neplauzibil. În rest, avem o creştere foarte mare cu asistenţa socială care încă o dată va domina bugetul, dar şi acolo constatăm faptul că ea este subevaluată. Temerile pe acest buget este că deficitul nu va putea fi ţinut sub control decât dacă fie se taie din investiţii, lucru care s-a întâmplat în 2017 (...) şi mai avem o temere că se va întâmpla ce s-a întâmplat în 2017 şi anume creşteri de taxe şi impozite", a mai spus Năsui.
USR a depus 270 de amendamente la proiectul legii bugetului de stat pe 2018
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

1.598
România deschide negocierile cu Pfizer după scandalul vaccinurilor: Miza uriașă a vizitei lui Rogobete în SUA
1.598

2.390
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.390

178
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
178

106
Reacțiile la mesajele de Paște ale politicienilor: diferențe semnificative de vizibilitate și interacțiune pe Facebook
106

4.792
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
4.792

2.447
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
2.447

2.837
Premierul Ilie Bolojan întinde mâna către Peter Magyar și îi transmite un mesaj după victoria electorală
2.837

7.574
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
7.574

2.889
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
2.889

6.584
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
6.584

7.567
A murit un deputat AUR
7.567

2.413
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.413

1.736
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.736
















Comentează