DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

USR acuză PNL de blat cu PSD, la Primăria Sectorului 1: Doi consilieri PNL, propuşi a fi sancţionaţi

buget

Preşedintele PNL sector 1, Sebastian Burduja, va propune sancţionarea ''drastică" a celor doi consilieri locali care nu au părăsit sala, joi, la votarea bugetului Sectorului pe 2020, iar USR Bucureşti afirmă că, de câte ori este vorba despre banii bucureştenilor, PNL "face blat" cu PSD, anunță AGERPRES.

"Unii nu au înţeles că ceea ce facem este doar pentru a-i sluji pe cetăţeni. Şi vor suporta consecinţele", a declarat liderul PNL sector 1, Sebastian Burduja, potrivit unei postări pe Facebook a PNL sector 1.

Citește și: Se dau 200 de milioane de euro pentru români. Cine poate beneficia de bani?

Biroul Politic al PNL Sector 1 se va reuni rapid, pentru a lua o decizie cu privire la sancţionarea acestor doi consilieri, membri PNL Sector 1, se arată în postare.

"Biroul Politic al PNL Sector 1 a stabilit, în şedinţa de miercuri seara, o poziţie clară privind proiectul de buget ce a fost discutat în şedinţa Consiliului Local de joi, 20 februarie. Astfel, s-a votat în unanimitate respingerea proiectului de buget PSD şi părăsirea sălii de către consilierii locali PNL tocmai pentru a nu fi părtaşi la un buget făcut în bătaie de joc, un buget care dă liber la risipirea banilor cetăţenilor sectorului 1. Mai mult decât atât, încă de când proiectul de buget a fost publicat conducerea filialei a luat o serie de poziţii publice prin care au evidenţiat jaful cu premeditare pus la cale de PSD şi primarul lor din sectorul 1. Deşi decizia Biroului Politic a fost clară şi transmisă tuturor consilierilor în timp util, doi colegi au decis să acţioneze contrar, rămânând în sala de şedinţă", arată sursa citată.

Citește și: Andrei Caramitru profețește un dezastru pentru PNL: E doar o problemă de timp

În context, USR Bucureşti a scris pe Facebook că USL trăieşte şi la Sectorul 1.

"De câte ori este vorba despre banii bucureştenilor, PNL face blat cu PSD. Bugetul fantezist propus de primarul PSD Daniel Tudorache a trecut astăzi cu două voturi de la consilierii PNL. Indiferent de explicaţiile, scuzele şi sancţiunile pe care liberalii le vor aplica, răul a fost făcut! Este un buget fantezist care include venituri nerealiste, din taxe nesustenabile, care nu au fost încă aprobate şi care sunt la limita legalităţii. Nu este prima dată când consilierii PNL votează cot la cot cu PSD şi nu este prima dată când USR semnalează această situaţie. Acum câteva zile, doi consilieri municipali liberali au votat bugetul propus de Gabriela Firea în CGMB. Din păcate, timp de 4 ani, conducerea PNL a tratat cu îngăduinţă sau chiar complicitate colaborarea unora dintre consilierii liberali cu primarul PSD. Iar costul acestei complicităţi a fost plătit din plin de toţi cetăţenii din Bucureşti", precizează USR Bucureşti.

Citește și: Gigi Becali acuzat de spălare de bani: ‘Nu sunt nici măcar suspect’

Primarul sectorului 1, Dan Tudorache, i-a criticat pe liberali, afirmând că ''respectul şi grija noilor stăpâni ai României pentru cetăţeni şi nevoile lor sunt nule''.

"Avem buget! Chiar dacă reprezentanţii PNL au părăsit sala, demonstrând încă o dată, chiar şi la nivelul Consiliului Local, că respectul şi grija noilor stăpâni ai României pentru cetăţeni şi nevoile lor sunt nule, bugetul Sectorului 1 a fost aprobat!", a menţionat, pe Facebook, Tudorache.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.