Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR dă atacul la CCR: În ciuda cazului Greblă, un deputat vrea ca judecătorii constituţionali să poată fi urmăriţi penal mai uşor

Inquam Photos / George Calin
CCR

Se confirmă faptul că că reprezentanţii USR văd roşu în faţa ochilor când aud de judecători. Fie ei şi de la Curtea Constituţională. Deputatul USR Silviu Dehelean a declarat, vineri, că intenţionează să "corecteze" Legea Curţii Constituţionale, în care a fost introdusă o "superimunitate" pentru judecătorii instituţiei. Propunerea vine în ciuda precedentului periculos generat de DNA prin urmărirea penală a judecătorului Toni Greblă. Acesta a fost pus sub urmărire penală, şi-a dat demisia de la CCR, iar ulterior a fost achitat definitiv.

"Ceea ce ne preocupă acum este să intervenim în actele normative asupra cărora s-a intervenit distructiv în ultimii patru ani şi care necesită o corectare cât mai rapidă. Mă gândesc la Legea Curţii Constituţionale, de exemplu, în care a fost introdusă o superimunitate în urmă cu un an sau doi în aşa fel încât judecătorii Curţii pot fi traşi la răspundere doar în condiţiile în care o majoritate de două treimi dintre colegii lor sunt de acord cu acest lucru. Am vorbit despre asta la momentul respectiv, am verificat problema, ne-am opus, am şi explicat de ce, dar acum a venit timpul să încercăm să corectăm acest aspect. Să revenim la o formă de realizare a imunităţii care să fie funcţională. E un subiect care îmi aparţine şi care încă nu a fost discutat. Deci trebuie să văd în ce măsură colegii mei consideră că e un moment potrivit să ne apucăm de chestia asta în momentul de faţă sau o să fie o iniţiativă solitară", a precizat, într-o conferinţă de presă, Silviu Dehelean, potrivit Agerpres.

Deputatul a menţionat faptul că, după începerea sesiunii parlamentare la 1 februarie, o mare parte de timp a fost afectată, recent, pentru Legea bugetului de stat pe anul 2021, fiind "puse pe roţi" diferitele mecanisme din parlament în urma schimbărilor care au intervenit.

El a precizat în rolul Comisiei juridice, în care activează, sunt în jur de 380 de proiecte legislative, unele din 2004-2005, "proiecte lăsate acolo pentru a fi scoase în caz de nevoie în aşa fel încât să se treacă foarte rapid o modificare dorită şi să fie promovată fără dezbatere".

"Ele s-au tot adunat. Acum încercăm să facem ce nu s-a făcut în ultimii patru ani şi anume să scoatem de pe rolul comisiei cât mai multe proiecte care au fost nocive sau care sunt incompatibile cu drepturile omului sau care nu mai au obiect. De exemplu, iniţiative care vin să propună detenţiunea pe viaţă, ca singură pedeapsă pentru diverse infracţiuni, ceea ce nu poate fi acceptat ca singură modalitate de sancţionare", a precizat Dehelean.

Deputatul USR a mai menţionat că a lucrat, printre altele, la respingerea celor două proiecte care au rămas pe rolul Parlamentului în urma Comisiei Iordache, proiectul pentru modificarea codului de procedură penală şi a codului penal, "care au tot făcut trasee între Parlament şi Curtea Constituţională" şi care ar urma să fie prezentate în plen.

"În sfârşit, sper eu - săptămâna viitoare sau cealaltă - să fie respinse în plen pentru că am reuşit să dăm rapoarte de respingere şi la Comisia juridică şi la Comisia de constituţionalitate", a spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.