Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR ia atitudine: Tăriceanu şi Şerban Nicolae, RECLAMAȚI

Evz
Tariceanu

Parlamentarii USR au solicitat Senatului sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, Şerban Nicolae, dar şi a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primul pentru că le-ar fi adus injurii, iar al doilea pentru că nu l-a sancţionat disciplinar pe Şerban Nicolae, în şedinţa din 3 aprilie.

”Au fost trimise către Comisia juridică. Exact aceasta a fost sesizarea către Biroul Permanent, să trimitem spre analiză la Comisia juridică, disciplină şi imunităţi, cu textul de rigoare să dezbată acolo şi să facă o propunere”, a declarat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.

Coreea de Nord a EXPLODAT, după ultima mișcare a SUA

Parlamentarii USR au trimis Biroului Permanent două sesizări, una privind privind abaterea disciplinară faţă de fapta preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, din şedinţa de Biroului Permanent din 3 aprilie 2017 de a refuza aplicarea Regulamentului Senatului în sensul aplicării unei sancţiuni discplinare de şedinţă faţă de Şerban Nicolae, iar alta ca urmare a comportamentul preşedintelui Comisiei juridice, Şerban Nicolae, care, în aceeaşi şedinţă ”a dat dovadă de dispreţ total faţă de regulamentul Senatului, nu doar prin jignirile aduse Mihai Goţiu şi Nicuşor Dan”.

Mircea Badea, audiat la DIICOT după plângerea contra lui Moise Guran

”Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a dat dovadă de dispreţ total faţă de Regulamentul Senatului. Este extrem de puţin probabil ca dl. Călin Popescu Tăriceanu să nu fi cunoscut obligaţia de a-l sancţiona pe dl. Şerban Nicolae aplicându-I acestuia sancţiunile disciplinare de şedinţă. În aceste condiţii, sfidarea flagrantă a Regulamentului de către dl. Călin Popescu Tăriceanu poate fi interpretată nu doar ca o jignire, ci şi ca o acţiune de intimidare la adresa dl. Mihai Goţiu şi a colegilor din USR. În conformitate cu art. 51 din Statut, manifestarea unui comportament injurios de către un senator constituie o abatere disciplinară care trebuie sancţionată”, arată parlamentarii USR în prima sesizare, informează Mediafax.

În sfera sancţiunilor disciplinare pe care Tăriceanu le-ar fi avut la dispoziţie se regăsesc atenţionarea verbală, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertismentul scris.

În cea de-a doua sesizare, parlamentarii USR îl acuză pe Şerban Nicolae că a rostit cuvinte injurioase la adresa vicepreşedintelui Senatului Mihai Goţiu (USR), ceea ce constituie abatere disciplinară, iar comportamentul injurios manifestat într-o şedinţă de birou reprezintă abatere disciplinară.

”Prin comportamentul său, dl. Şerban Nicolae a dat dovadă de dipreţ total faţă de regulamentul Senatului, nu doar prin jignirile aduse dl. Mihai Goţiu şi dl. Nicuşor Dan. Dacă, într-adevăr, s-ar fi simţit jignit/atacat de afirmaţiile făcute de dl. Mihai Goţiu într-o conferinţă de presă (cum pretindea) ar fi avut dreptul să solicite sancţionarea acestuia pe baza regulamentului. Este destul de improbabil (dacă nu ar fi un caz de crasă incompetenţă) ca dl. Şerban Nicolae să nu cunoască acest lucru, în condiţiile în care este chiar preşedintele comisiei juridice a senatului. În aceste condiţii, sfidarea flagrantă a regulamentului de către dl. Şerban Nicolae poate fi interpretată nu doar ca o jignire, ci şi ca o acţiune de intimidare la adresa dl. Mihai Goţiu şi a colegilor lui din USR”, se arată în cea de-a doua sesizare a parlamentarilor USR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.