USR s-a enervat pe procurorii Parchetului General și cere schimbarea legii. Zero dosare de dezinformare au fost trimise în judecată în România, acuză USR care spune că rețelele de socializare sunt pline de mesaje alarmiste, dar false.
Senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, a solicitat Parchetului General situația dosarelor privind infracțiunea de comunicare de informații false (art. 404 Cod Penal) înregistrate între 2023 și 2024.
Răspunsul oficial arată o realitate alarmantă: niciun dosar de dezinformare nu a fost trimis în instanță, deși fenomenul a atins proporții fără precedent în perioada alegerilor din 2024.
Conform datelor primite, în 2024 au fost înregistrate doar 14 dosare noi, în timp ce peste 27.000 de conturi social media au fost implicate în campanii de dezinformare care au generat peste 2,1 milioane de comentarii.
În total, între 2023 și 2025 au fost deschise 75 de dosare penale pentru dezinformare, însă 26 dintre ele au fost clasate sau închise prin renunțare la urmărirea penală, iar zero rechizitorii au fost întocmite.
„Există o prăpastie uriașă între dimensiunea reală a dezinformării și reacția statului român. Articolul 404 este prea general, greu de aplicat și complet neadaptat mediului digital. Intenționez să demarez o dezbatere publică cu juriști, experți în dezinformare și societatea civilă pentru rescrierea acestui articol, astfel încât să pedepsească dezinformarea premeditată, fără a afecta libertatea de exprimare,” a declarat senatorul Sorin Șipoș.
USR consideră că lipsa unei reglementări clare lasă România vulnerabilă în fața unui război care se poartă nu cu arme, ci cu minciuni
Partidul își propune să inițieze legi care modernizează cadrul legal pentru combaterea manipulării informaționale și protejarea democrației.
Comentează