USR se opune interzicerii TikTok în România, după incidentul care a dus la atacarea unei ambulanțe în Cluj. Deputatul Cezar Drăgoescu a spus la Antena 3 CNN că problema dezinformării trebuie rezolvată prin schimbarea legislației, dar că "nicio interzicere nu a adus ceva bun":
Cezar Drăgoescu (USR): Din punctul meu de vedere, nu poți să faci o societate prin interziceri
"Din punctul meu de vedere, nu poți să faci o societate prin interziceri, nu sunt și nu am fost niciodată adeptul interzicerilor. Dacă ne uităm în istorie, vedem că nicio interzicere nu a adus ceva bun, ba dimpotrivă.
În schimb, noi, cei de la USR, de fapt, Radu Miruță are o lege depusă de anul trecut, legea împotriva dezinformării, care a trecut tacit de Senat, acum e la Camera Deputaților, chiar a făcut zilele trecute un apel public la domnul Grindeanu.
Putem să o punem săptămâna asta pe ordinea de zi, să o dezbatem și să o trecem. Există proiect de lege pentru a îmbunătăți legislația în domeniu, este o soluție modernă. Acum ne luptăm cu algoritmi, soluția e tot cu algoritmi, dar de partea binelui. Avem soluții, acum, dacă PSD s-ar gândi la binele românilor, ar pune-o pe ordinea de zi".
Deputatul USR a mai spus că în acest context cadrul legislativ este foarte important
Deputatul USR a mai spus că în acest context cadrul legislativ este foarte important pentru "a avea armele necesare pentru a combate acest fenomen".
În replică, deputata PSD Natalia Intotero a acuzat USR că a invocat proiectul de lege doar după ce a avut loc incidentul de la Cluj:
"Joi am avut ședința Biroului Permanent. Dacă joi colegii de la USR ar fi solicitat să se intre în discuție... dar ei totdeauna se trezesc după".
O deputată PNL cere interzicerea TikTok
Raluca Turcan, deputată PNL şi fost ministru al Culturii, a atras atenția asupra riscurilor pe care le poate genera răspândirea informațiilor false pe rețelele sociale, inclusiv pe Tiktok, după incidentul violent din weekend în care o ambulanţă a fost atacată la Cluj.
Aceasta susține că autoritățile trebuie să trateze problema din perspectiva siguranței publice și cere o analiză serioasă a modului în care platformele online pot influența comportamentele din societate.
"Nu ar trebui ca România să analizeze inclusiv interzicerea TikTok din perspectiva siguranței publice si a siguranței naționale? Subiectul trebuie pus serios pe masa instituțiilor statului, cu toate argumentele și toate consecințele evaluate", a menţionat fostul vicepremier.
Un echipaj medical chemat să salveze o viață a fost întâmpinat cu bâte și topoare. Oamenii au reacționat violent sub influența unei minciuni propagate pe TikTok.






























Comentează