Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR-PLUS a acționat: Dan Tănasă a fost reclamat la Ludovic Orban pentru 'comportament grobian şi limbaj vulgar'

dan tanasa

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act luni de o sesizare depusă de deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean împotriva deputatului AUR Dan Tănasă cu privire la "comportamentul grobian şi limbajul vulgar" de care acesta din urmă a dat dovadă după şedinţa de plen din 24 martie.

În documentul depus în atenţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisiei juridice, cei doi deputaţi USR PLUS solicită "efectuarea demersurilor regulamentare necesare pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de deputatul Dan Tănasă", scrie Agerpres.ro.

Citește și: Dominic Fritz, ieșire dură la adresa protestatarilor: ‘Aceste persoane sunt împinse de la spate de niște extremiști cu un discurs violent, xenofob și antieuropean’

"În fapt, supun atenţiei dumneavoastră faptul că la data de 24.03.2021, după şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, în momentul în care ministrul Justiţiei, domnul Stelian Ion, alături de viceprim-ministrul Dan Barna, făceau declaraţii cu privire la etapa legislativă în care se află Proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, mai mulţi parlamentari AUR l-au admonestat, vociferând împotriva proiectului de lege şi adresând ministrului justiţiei mai multe reproşuri. În acest context, în momentul în care mai mulţi deputaţi USR şi PLUS au încercat să îl calmeze, deputatul Dan Tănasă s-a angajat într-o dispută verbală cu deputatul USR PLUS Ionuţ Moşteanu. Deşi domnul Moşteanu s-a adresat acestuia într-o manieră politicoasă şi civilizată, folosind pe tot parcusul discuţiei pronumele de politeţe "dumneavoastră", domnul Tănasă i-a adresat o serie de expresii cu caracter ofensator", arată documentul.

Citește și: Live video! Sișu le cere oamenilor să nu le respecte noile restricții: ‘Ați înnebunit la cap?’

Potrivit acestuia, aceste jigniri sunt de natură a prejudicia solemnitatea instituţiei Parlamentului şi a onoarei deputaţilor, cei doi semnatari subliniind că pe tot parcursul evenimentului deputaţii USR PLUS au manifestat o conduită civilizată, atragându-i atenţia asupra modului neadecvat de exprimare.

"În schimb, domnul Tănasă a continuat să adreseze jigniri, nesocotind atât regulile generale de comportament în societate, cât şi dispoziţiile Codului de conduită al deputaţilor şi senatorilor, ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, precum şi prevederile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată", adaugă documentul.

Citește și: Lovitură! AUR solicită demisiile lui Raed Arafat și Florin Cîțu

Sesizarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 53 din Legea nr 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ale art. 233 alin (1), 243, art. 248 alin (1) şi alin (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor coroborate cu prevederile art. 1, aer. 6 şi art. 9 din Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

"Ţinând cont de toate temeiurile de fapt şi de drept invocate, apreciem că a avut loc o încălcare sancţionabilă a eticii şi deontologiei parlamentare, reglementată în dispoziţiile legale anterior menţionate şi apreciem că este imperios necesară sancţionarea deputatului Dan Tănasă. Considerăm că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care vă înaintăm spre soluţionare prezenta sesizare", se arată în documentul care a fost trimis Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Citește și: Live video! Sișu le cere oamenilor să nu le respecte noile restricții: ‘Ați înnebunit la cap?’

Mai mulţi parlamentari AUR l-au admonestat miercuri, pe holurile Palatului Parlamentului, pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în timp ce susţinea o conferinţă de presă alături de liderul USR, Dan Barna. Deputatul AUR Dan Tănasă i-a reproşat ministrului, pe un ton foarte ridicat, o serie de aspecte legate de desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. El a adresat, totodată, o serie de jigniri mai multor deputaţi USR, printre aceştia fiind Ionuţ Moşteanu, Bogdan Rodeanu, Silviu Dehelean.

Citește și: Dominic Fritz, ieșire dură la adresa protestatarilor: ‘Aceste persoane sunt împinse de la spate de niște extremiști cu un discurs violent, xenofob și antieuropean’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.