Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR, pulverizat în programul de guvernare PNL-UDMR: 'Desființarea SIIJ nu mai poate fi utilizată ca o formă de discurs politic în interes electoral'

medpagetoday.com
justitie masca

Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), o temă care a generat tensiuni puternice în fosta coaliție PNL USR UDMR, este prevăzută ca obiectiv în programul de guvernare depus de premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în vederea formării unui nou Guvern.

Potrivit PNL-UDMR, este nevoie de desființarea SIIJ pentru ridicarea MCV-ului.

„Desființarea SIIJ este atât o necesitate, cât și o prioritate pentru orice guvernare pro-europeană care militează pentru eficiența actului de justiție, independența justiției, stabilitatea sistemului judiciar și lupta anticorupție în sistemul judiciar. Fără desființarea SIIJ și fără respectarea competenței materiale specializate pentru urmărirea penală nu se poate finaliza MCV, obiectiv strategic national”, se arată în programul de guvernare.

Desființarea SIIJ nu mai poate fi utilizată ca o formă de discurs politic în interes electoral, mai prevede documentul. Comentariul se referă la acțiunile USR-ului care a acuzat în fosta guvernare că UDMR se opune, iar PNL se abține.

„Pașii instituționali care au fost făcuți pe parcursul anului 2021 în vederea desființării SIIJ vor fi continuați, dar cu respectarea strictă a două obiective de rang instituțional și strategic. În primul rând, desființarea SIIJ trebui să se realizeze cu luarea în considerare a tuturor recomandărilor din ultimul Aviz al Comisiei de la Veneția CDL-AD(2021)019, inclusiv prin raportare la considerentele Hotărârii CJUE din 18 mai 2021. În al doilea rând, desființarea SIIJ trebuie să fie definitivă și ireversibilă pentru a garanta funcționarea și stabilitatea pe termen lung a întregului sistem judiciar. Desființarea SIIJ nu mai poate fi utilizată ca o formă de discurs politic în interes electoral, fiind o necesitate de ordin instituțional pentru asigurarea eficienței actului de justiție, a independenței, a stabilității și a integrității sistemului judiciar, ca element fundamental al protecției constituționale a statului”, scrie în programul de guvernare depus de Nicolae Ciucă.

„Astfel, soluția legislativă pentru desființarea SIIJ trebuie să fie una inteligentă și coerentă, în acord cu normele europene și cu normele constituționale și să transpună pe calea amendamentelor, în integralitate opinia Comisiei de la Veneția din 5  iulie 2021. Această soluție trebuie să prevadă atât aplicarea principiului competenței parchetelor specializate în realizarea activității de urmărire penală, cât și procedurile instituționale care au rolul de a proteja independența judecătorilor și a procurorilor”, se mai arată în document.

Procedurile pentru apărarea independenței magistraților

- răspunderea exclusiv civilă și disciplinară a judecătorilor și procurorilor pentru soluțiile pronunțate cu bună-credință în îndeplinirea atribuțiilor sau în exercitarea funcției lor;

- un mecanism de răspuns simplificat la plângerile vexatorii introduse de persoane private împotriva judecătorilor și procurorilor și

- asigurarea imparțialității și legalității urmării penale a judecătorilor și procurorilor

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.