Uniunea Salvaţi România a anunţat, sâmbătă, că a iniţiat un proiect legislativ prin care se doreşte crearea unei platforme unice pentru prescripţiile medicale, care să includă şi stocurile de medicamente din farmacii.
"Proiectul USR obligă Ministerul Sănătăţii să creeze o platformă prin care medicii de familie să poată emite reţete electronice şi în care pacienţii pot vedea în timp real stocurile de medicamente din farmacii. Practic, iniţiativa rezolvă ceea ce nu funcţionează în actualul cadru legislativ", se precizează într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de USR.
Proiectul legislativ a fost gândit şi scris de deputatul Alin Apostol, de meserie inginer software, şi deputatul Adrian Wiener, medic, arată sursa citată.
"Este absolut revoltător faptul că în România anului 2024 medicul scrie de mână reţetele pe bucăţi de hârtie. Pacientul ia apoi bucata de hârtie şi, în drum spre farmacie, se chinuie să înţeleagă ce anume are de luat de acolo. Am văzut că în Polonia este foarte uşor să primeşti reţeta de la medicul de familie, fie îţi dă cod QR, fie un PDF, ea ajunge la tine pe telefon foarte repede, e 100% digitală şi ţi-o păstrezi în telefon dacă vrei, nu în sertarul cu hârtii de acasă. Am propus ceva similar şi pentru România", a declarat deputatul USR Alin Apostol, citat în comunicat.
Proiectul prevede emiterea reţetelor electronice prin intermediul unei platforme unice pentru prescripţiile medicale, platformă integrată atât cu Dosarul electronic al pacientului (DES), cât şi cu Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Ministerul Sănătăţii trebuie să creeze această platformă, iar medicii au obligaţia să treacă la folosirea ei gradual, în termen de trei luni de la data intrării în funcţiune, se mai arată în comunicat.
Potrivit USR, proiectul mai prevede ca stocurile de medicamente să poată fi consultate în timp real de către pacienţi, tot prin intermediul platformei.
"În România de astăzi, pentru a putea achiziţiona toate medicamentele de pe o reţetă, un pacient trebuie să meargă la două-trei farmacii. El nu are de unde să ştie care este stocul pentru anumite medicamente într-o farmacie. Şi aşa se face că farmacistul ia reţeta şi spune: nu avem decât X şi Y de aici. Şi apoi pacientul trebuie să meargă în altă farmacie, în căutarea medicamentelor care i-au fost prescrise. Acest lucru nu este normal, pacientul ar trebui să poată să găsească rapid pe internet farmacia care îi poate oferi toate medicamentele prescrise de medic', arată deputatul USR Adrian Wiener, citat de asemenea în comunicat.
Deşi în România există legislaţie privitoare la emiterea de reţete electronice încă din 2012, sistemul gândit la vremea aceea este disfuncţional şi nu a putut fi folosit pe scară largă, afirmă reprezentanţii USR.
"Soluţiile informatice folosite atunci sunt complet depăţite în prezent. De aceea, este nevoie de o regândire a soluţiei informatice, dar şi de obligarea Guvernului să se angajeze în aceste reforme, pentru a face experienţa medicală mai uşoară pentru pacienţii din România", mai arată formaţiunea politică.
USR propune o platformă unică pentru prescripţiile medicale care să includă şi stocurile de medicamente din farmacii
Explorează subiectul
Articole Similare

3.505
Ședință crucială la Palatul Victoria: Se iau decizii importante în domeniul fiscal
3.505

1.914
Sectorul 2 pregătește o companie municipală pentru infrastructură
1.914

1.588
'Cel mai mare rău pe care l-a făcut românilor şi cuvântului reformă'. Marcel Ciolacu, o nouă ieșire furtunoasă la adresa lui Ilie Bolojan
1.588

125
Tăvălugul ia amploare după decizia guvernului, încă un primar interzice jocurile de noroc: Protejez familiile tinere!
125

1.233
Control extins la locuințele 'convenabile' din Capitală: Indexarea chiriilor ar putea aduce 500 de milioane de lei anual la buget
1.233

1.503
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
1.503

169
Roxana Mînzatu, după discuţia cu premierul Ilie Bolojan: Îmi doresc ca România să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte implementarea proiectelor din Fondul Social European Plus, pentru care există o alocare de 7,2 miliarde de euro
169

3.864
Haos pe piața imobiliară - Noua OUG poate arunca tranzacțiile în instanță, din cauza unei singure prevederi
3.864

1.209
Mircea Geoană prezice haos dacă SUA se retrag din NATO: Va fi dezastru și pentru americani
1.209

537
PNL acuză PSD de joc dublu în Coaliție: „Să clarifice fără echivoc dacă își asumă responsabilitatea guvernării sau nu”
537

2.858
Radu Miruță explică numirea controversată a lui Viorel Salvador Caragea la uzina de armament Sadu: "Credeți că întâmplător sare PSD de arc în sus?"
2.858

1.656
Preşedintele Forumului Economic Mondial demisionează după finalizarea anchetei independente referitoare la legăturile sale cu Epstein
1.656

165
Radu Miruță, reacție dură după refuzul PSD privind propunerea USR pentru Avocatul Poporului: "De asta le e frică"
165

















Comentează