PNL și-a mărit grupul din Senat: liberalii au transferat un senator care a demisionat din USR

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-10-2026 10:42

Actualizat: 28-10-2026 11:00

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook PNL

Senatorul Gheorghe Ștefănache și-a anunțat, miercuri, în ședința de plen, înscrierea în grupul parlamentar PNL. Este primul transfer de acest fel pe linia USR-PNL în condițiile în care cele două partide au încheiat un acord de colaborare parlamentară și își coordonează acțiunile în opoziție.

Ștefănache a fost ales pe listele USR și a condus ani de zile filiala județeană a USR Galați.

După ce a demisionat la începutul anului de la șefia organizației județene, Ștefănache a plecat pe 8 septembrie și din grupul USR din Senat, imediat după începutul sesiunii de toamnă, după care a rămas senator neafiliat.

„Stimați colegi, vă anunt că începând de astăzi voi activa în cadrul grupului PNL”, a declarat acesta, în ședința de plen de miercuri.

Grupul PNL din Senat ajunge astfel la 27 de membri, fiind al treilea ca mărime după grupurile PSD și AUR.

De ce a plecat Ștefănache din USR

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ștefănache a explicat că decizia de a pleca din USR reprezintă „o formă de fidelitate” față de valorile personale, dar și față de gălățenii cărora le este dator să rămână „pe baricadele luptei cu psd-ismul”.

„Chiar dacă la nivelul central al USR există o preocupare intensă de păstrare a unor valori 'asumate', aceasta se diluează în teritoriu, până la estompare, așa cum este cazul la Galați. Oricât de atașat aș fi de activitatea partidului la nivel central și parlamentar, nu pot accepta inactivitatea 'asumată' a structurii politice locale din care deja am făcut parte”, a scris senatorul.

El a subliniat că drumul său politic nu se închide și că va continua acolo unde poate rămâne 'autentic, lucid și util' pentru Galați.

„Trăiesc de ceva vreme într-o dilemă - să rămân, sperând că voi putea schimba ceva din interior, sau să plec, pentru a nu deveni complice la stagnare sau la contaminarea cu ceea ce nu doar declarativ mi-am asumat să combat?... Pentru mine, răspunsul începe cu o întrebare simplă: 'Mai pot să-mi păstrez integritatea dacă rămân?' Dacă răspunsul devine neclar, dacă vocea interioară începe să se stingă, dacă valorile care m-au adus aici nu mai găsesc loc să respire, atunci plecarea nu mai este o ruptură, ci o necesitate. Demisia mea este o formă de fidelitate față de valorile mele și ale familiei mele, dar mai ales față de gălățenii cărora le-am promis că le voi schimba viața în bine dacă mă vor investi cu votul lor și cărora le sunt dator să rămân pe baricadele luptei cu psd-ismul la Galați', a adăugat Ștefanache.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri