Clubul de fotbal UTA a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, transferul fundaşului Erion Hoxhallari (26 de ani), care a evoluat până acum la campioana Albaniei, KF Tirana, conform Agerpres.
"Erion Hoxhallari va întări defensiva echipei UTA. Fotbalist de picior stâng poate acoperi două posturi, atât cel de apărător central, cât şi lateral, şi vine la echipa noastră de la KF Tirana, campioana ultimei stagiuni din Albania. În sezonul anterior, Hoxhallari a evoluat în 33 de meciuri, a înscris o dată şi a oferit trei pase de gol. Bine ai venit, Erion!", se menţionează pe site-ul citat.
Născut la 15 octombrie 1995, fundaşul albanez a fost format la clubul KF Tirana, iar de-a lungul carierei sale a mai evoluat la formaţiile GAK 1902 II din Austria, KF Teuta şi KF Laci din Albania.
El are în palmares două titluri de campion, 2019/2020 şi 2021/2022, dar şi o Cupă a Albaniei în 2016/2017, toate câştigate cu formaţia KF Tirana. În prezent este component al echipei naţionale a Albaniei, iar în trecut a jucat la toate categoriile de vârstă pentru ţara sa natală.
După atacantul Claudiu Keşeru, Erion Hoxhallari este al doilea transfer realizat de UTA, echipă care va fi antrenată în noul sezon de Ilie Poenaru.
UTA l-a transferat pe Erion Hoxhallari, fundaș care a evoluat până acum la campioana Albaniei, KF Tirana
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.553
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.553

15
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
15

4.690
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
4.690

72
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
72

80
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
80

30
Bianca Andreescu, out de la Charleston
30

32
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
32

71
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
71

83
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
83

16
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
16

67
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
67

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

120
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
120
















Comentează