Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UTOPIA continuă - Donald Trump nu renunță la cumpărarea Groenlandei. REPLICA premierului danez

The Economist
Donald Trump

''Groenlanda nu este de vânzare'', a precizat duminică premierul danez Mette Frederiksen, după relatările conform cărora preşedintele Donald Trump analizează o ipotetică achiziţie de către SUA a acestui teritoriu, transmite agenţia DPA potrivit Agerpres.

''Este o discuţie absurdă şi desigur că (premierul Groenlandei) Kim Kielsen a spus la rândul său clar că Groenlanda nu este de vânzare, iar discuţia se încheie aici'', a afirmat şefa guvernului de la Copenhaga într-o declaraţie acordată postului public danez DR.

''Pe de altă parte, sunt într-adevăr multe alte chestiuni pe care aş dori să le discut cu preşedintele SUA'', a adăugat Mette Frederiksen, care îl va primi luna viitoare într-o vizită în Danemarca pe preşedintele Donald Trump.

Un consilier economic al acestuia din urmă, Larry Kudlow, a declarat, tot duminică, la postul Fox News că administraţia de la Washington doreşte totuşi să examineze o eventuală cumpărare a Groenlandei, deşi premierul acesteia a precizat anterior că nu poate fi vorba de aşa ceva.

Citește și: BREAKING Trei dintre victimele atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca sunt în comă

''Spun doar că preşedintele, care ştie câte ceva despre achiziţiile imobiliare, vrea să arunce o privire ... la achiziţia Groenlandei'', a declarat Kudlow.

''Danemarca deţine Groenlanda. Danemarca este un aliat'', iar acest teritoriu este o locaţie ''strategică'' şi are resurse naturale, precum minereurile, a adăugat consilierul lui Trump. ''Este o poveste interesantă. Ea se petrece. O examinăm. Nu se ştie'' ce va fi, a mai spus consilierul lui Trump.

Potrivit unui articol apărut săptămâna trecută în publicaţia Wall Street Journal, Donald Trump s-a gândit la posibilitatea ca SUA să cumpere acest teritoriu şi le-a cerut consilierilor săi să examineze problema. SUA au mai luat în calcul o posibilă cumpărare a Groenlandei pe parcursul secolului al XX-lea, dar ideea a fost respinsă de Danemarca.

Groenlanda, un masiv teritoriu îngheţat situat între nordul Oceanului Atlantic şi oceanele arctice, este în mare parte autonomă, dar Danemarca este responsabilă în continuare cu afacerile externe, politica monetară şi apărarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.