'Vă asigur că puteţi conta pe sprijinul guvernului meu în dezvoltarea relaţiilor, în cooperarea internaţională', Viktor Orban către premierul Cîțu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-12-2020

Actualizat: 25-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán l-a felicitat într-o scrisoare pe Florin Cîţu cu ocazia alegerii sale în funcţia de prim-ministru al României, transmiţându-i că poate conta pe sprijinul guvernului său, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului, conform MTI, potriviit news.ro.

“Sunt convins că o colaborare între România şi Ungaria bazată pe respectul reciproc va putea contribui semnificativ, în anii viitori, la dezvoltarea ţărilor noastre, la creşterea forţei economice a Uniunii Europene şi la bunăstarea cetăţenilor”, a scris Viktor Orbán.

Citește și: Fostul militar britanic Lishman INTRĂ iar sub TUNUL DIICOT, după dosarul Ayahuasca - Este anchetat într-un nou dosar pentru evaziune și spălare de bani

El şi-a exprimat bucuria faţă de faptul că reprezentanţii minorităţii maghiare din România au primit un rol important în noul guvern de coaliţie.

“Doresc să reuşiţi cu forţele unite realizarea tuturor elementelor ale programului de guvernare. În ceea ce mă priveşte, vreau să vă asigur că puteţi conta pe sprijinul guvernului meu în dezvoltarea relaţiilor, în cooperarea internaţională şi în realizarea obiectivelor comune ale ţărilor noastre”, a afirmat în scrisoarea sa de felicitare Viktor Orbán.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri