Premierul britanic Boris Johnson face obiectul unei anchete în legătură cu vacanţele de lux pe care le-a petrecut în Caraibe după victoria la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019, a transmis luni pe site-ul său autoritatea însărcinată cu monitorizarea respectării regulilor parlamentare, potrivit AFP.
Liderul conservator şi logodnica sa Carrie Symonds au petrecut Noul An pe insula privată Moustique, în Arhipelagul Grenadine din Caraibe.
În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, Boris Johnson a scris că aceste vacanţe în valoare de 15.000 de lire (17.400 de euro la cursul actual) i-au fost oferite de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.
Însă Ross a stârnit confuzie atunci când, într-o primă fază, a negat că a oferit o astfel de sumă, după care a revenit şi a spus, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este vorba de "un beneficiu în natură".
Downing Street a subliniat anterior că totul a fost declarat în documentele oficiale.
Dezvăluirea survine în contextul în care Boris Johnson este implicat în mai multe cazuri care au evidenţiat legăturile extrem de strânse între putere şi interesele private, în cauză fiind în special luxoasa renovare a apartamentului său de la Downing Street, aflată în centrul unei anchete a comisiei electorale britanice.
În ciuda acestor scandaluri, Partidul Conservator a ieşit întărit de la alegerile locale de la 6 mai din Anglia, învingându-i pe laburişti la Hartlepool, unul dintre bastioanele istorice ale acestora din nord-estul Angliei.
Vacanţele de lux ale lui Boris Johnson în Caraibe, vizate de o anchetă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează