Vaccinarea împotriva COVID-19 se poate face în judeţul Argeş în 28 de centre din 12 localităţi, la peste 100 de medici de familie, precum şi cu echipe mobile.
Potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului Argeş, centrele de vaccinare funcţionează în municipiile Piteşti (nouă centre), Câmpulung Muscel (două) şi Curtea de Argeş (trei), în oraşele Mioveni (două), Ştefăneşti (două), Costeşti (trei) şi Topoloveni (unul), precum şi în comunele Bârla, Bradu, Izvoru, Miceşti şi Mărăcineni (două centre).
"Judeţul Argeş dispune de un număr semnificativ de centre de vaccinare, dintre care multe au liste de aşteptare zero. În plus, toate serurile utilizate sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.
De asemenea, echipele mobile de vaccinare s-au deplasat în mai multe localităţi din Argeş, iar sâmbătă vor contribui la o acţiune intensă de vaccinare a cadrelor didactice, realizată cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Pe de altă parte, pe 10 mai va începe imunizarea în cabinetele medicilor de familie, 116 dintre aceştia angajându-se deja să participe la campanie.
"Serul folosit de către medici va fi Johnson&Johnson, ser care se va administra în doză unică. Cu toate acestea, la eventuale solicitări, există posibilitatea ca în cabinetele medicale să se vaccineze cu alt ser, acest lucru implicând o prezenţă dublă din partea oamenilor, atât pentru prima doză de vaccin, cât şi pentru rapel", informează Instituţia Prefectului Argeş.
Vaccinare în 28 de centre din 12 localităţi, la peste 100 de medici de familie şi cu echipe mobile în Argeş
Explorează subiectul
Articole Similare

131
Gripa face ravagii. Apel urgent către persoanele vulnerabile
131

2.857
Concediile medicale se schimbă radical de la 1 februarie 2026: Prima zi nu va mai fi plătită, controale mai dure la medici și pacienți
2.857

1.798
Ne putem vindeca trupul cu ajutorul gândurilor? Dezbaterile specialiștilor în domeniu oferă o perspectivă extrem de interesantă
1.798

118
Un remediu surprinzător pentru depresie: Exercițiile fizice rivalizează cu terapia
118

347
Fără să-ți dai seama, aceste obiceiuri pot agrava refluxul gastric
347

81
Cum susțin plimbările și interacțiunile sociale funcțiile creierului
81

85
Naștere în ambulanță, la Giurgiu: O femeie a adus pe lume un copil cu ajutorul paramedicilor SMURD
85

181
Problema scalpului care afectează milioane de oameni: Cauze și tratamente
181

4.303
VIDEO Falie între Washington și Berlin pe tema pandemiei - Acuzații grave lansate de Robert Kennedy Jr
4.303

6.550
Sofia Vicoveanca, internată de urgență în spital
6.550

2.343
Controversă uriașă: circumcizia ar putea fi încadrată ca abuz asupra copiilor într-un document oficial. Reacția liderilor evrei și musulmani
2.343

28.416
Descoperirea care rescrie înțelegerea noastră despre somn, unul dintre cele mai fundamentale procese biologice
28.416

167
Adevărul despre slăbit: Ce se întâmplă în corpul tău când arzi grăsime
167

















Comentează