Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primul vaccin care nu folosește tehnologia ARN a primit undă verde. Vaccinul Johnson & Johnson a fost aprobat oficial

Johnson & Johnson
Johnson & Johnson

Statele Unite au acordat sâmbătă o autorizaţie de urgenţă vaccinului companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele în vârstă de cel puţin 18 ani, a anunţat Agenţia americană pentru Medicamente (FDA), notează Reuters şi AFP preluate de agerpres.

Vezi și: Alexandru Rafila are veşti proaste: Ne aşteaptă o vară cu restricţii /Cel mai optimist scenariu pentru revenirea la normalitate

Acest vaccin cu doză unică numit Janssen COVID-19, care poate fi păstrat la temperatura frigiderului, se alătură celor de la Pfizer/BioNTech şi Moderna în campania masivă de vaccinare din Statele Unite, unde pandemia a făcut peste 500.000 de morţi.

După ce a studiat în detaliu datele testelor clinice, efectuate pe mai mult de 43.000 de persoane, un comitet de experţi a recomandat vineri lansarea pe piaţă a vaccinului companiei americane.

Cel puţin trei milioane de doze din produsul Johnson & Johnson sunt gata pentru a fi distribuite începând de săptămâna viitoare, potrivit guvernului american.

Compania s-a angajat să livreze Statelor Unite 100 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie.

Cu 600 de milioane de doze comandate în total companiilor Pfizer şi Moderna, Statele Unite vor avea deja suficiente vaccinuri până la sfârşitul lunii iulie pentru a imuniza aproape întreaga populaţie.

Dar adăugarea celor ale lui Johnson & Johnson ar putea mări şi mai mult viteza campaniei de vaccinare.

Vezi și: Diana Șoșoacă le cere Serviciilor Secrete să intervină: 'Să-şi facă treaba și să oprească această maziliere a poporului român'

În total, peste 72 de milioane de injecţii au fost efectuate până acum în ţara cea mai îndurerată de pandemie în termeni absoluţi.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui administrare a început deja în Africa de Sud, este un vaccin cu "vector viral".

El utilizează ca suport un alt virus mai puţin virulent, transformat pentru a-i adăuga instrucţiuni genetice de la o parte a virusului responsabil pentru COVID-19. Odată ajuns în celule, se produce o proteină tipică SARS-CoV-2, educând sistemul imunitar să o recunoască.


În cursul testelor clinice, eficacitatea vaccinului a fost de 85,9% împotriva formelor severe de COVID-19 în Statele Unite, potrivit datelor publicate de FDA. Toate regiunile testului clinic combinate, aceasta a fost de 66,1% împotriva formelor moderate ale bolii şi, în general, "similare" pentru toate categoriile de populaţie (vârste, grupuri etnice).

Efectele secundare cele mai frecvent observate au fost durerea la locul injecţiei, cefaleea, oboseala şi durerile musculare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.