Vaccinul Johnson & Johnson are o eficiență de 66% (studiu)

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-01-2021

Actualizat: 29-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

O doză din vaccinul Johnson & Johnson generează o protecție puternică împotriva Covid-19, conform unui studiu făcut asupra a peste 44.000 de persoane.

Citește și: Cine ar putea prelua 'zestrea' PMP

În cadrul studiului de peste 44.000 de persoane, vaccinul a prevenit 66% din cazurile moderate până la severe de Covid-19, potrivit unui comunicat al companiei transmis vineri, citat de Bloomberg.

Vaccinul s-a dovedit a fi eficient și în oprirea bolilor severe, prevenind 85% din infecțiile severe și 100% din spitalizări și decese.

J&J intenționează să ceară autorizație de introducere pe piață în SUA la începutul lunii februarie. Compania așteaptă autorizarea în martie, dar nu a specificat cât vaccin va fi disponibil imediat, deși a reafirmat că SUA vor primi 100 de milioane de doze în prima jumătate a anului.

Janssen, compania farmaceutică deținută de Johnson & Johnson, investighează dacă administrarea a două doze va oferi o protecție mai puternică sau mai durabilă, anunță BBC.

Potrivit BBC, Marea Britanie a precomandat deja doze de 30 de milioane de doze.

Vestea vine la scurt timp după ce Novavax a anunțat că vaccinul său are o eficiență de 89%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri