Vaclav Klaus Junior, fiul fostului preşedinte ceh Vaclav Klaus, a fost ales liderul unei noi mişcări politice eurosceptice, în cadrul unei convenţii a mişcării desfăşurate sâmbătă în oraşul Brno, a relatat agenţia CTK preluată de dpa potrivit Agerpres.
Klaus a format în iunie Mişcarea civică tricoloră, de orientare naţional-conservatoare şi anti-UE, după ce a fost exclus din formaţiunea liberal-conservatoare ODS pentru că a făcut o paralelă între directivele UE privind protecţia datelor şi Holocaust.
Mişcarea urmează să decidă până la sfârşitul lui octombrie în ce priveşte participarea la alegerile locale din 2020 şi cele generale din 2021, a spus Vaclav Klaus.
Sondajele îi creditează pe tricolori cu circa 3,5% din intenţiile de vot, insuficient pentru a intra în forul legislativ, menţionează dpa.
În discursul susţinut la Brno, Klaus a evocat necesitatea combaterii maoiştilor şi a neomarxiştilor şi i-a catalogat pe participanţii la protestele ecologiste Fridays for Future drept "tineri militanţi comunişti".
El s-a angajat totodată să apere clasa muncitoare, să "redea ţara poporului" şi să susţină "lumea normală" în faţa ideologiilor care duc la sărăcie, intimidare, dictatură şi fanatism.
Tatăl său, primul şef de guvern al Republicii Cehe după destrămarea Cehoslovaciei şi ulterior al doilea preşedinte ceh, este cunoscut la rândul său pentru poziţia sa eurosceptică, dar pentru o serie de alte puncte de vedere controversate, între care negarea contribuţiei omului la încălzirea globală
Vaclav Klaus Junior devine liderul unei noi mişcări politice eurosceptice în Cehia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

231
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
231

91
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
91

2.588
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.588

75
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
75

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

75
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
75

762
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
762

96
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
96

2.675
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.675

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.216
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.216

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează