Vadim: Europarlamentarele, un examen important pentru tot anul 2014

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 25-05-2014

Actualizat: 25-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"E un examen important pentru tot anul electoral 2014. E un semnal pentru schimbarea radicală care trebuie să vină. Dacă nu se va întâmpla o cotitură de 180 de grade, România este pierdută: va fi într-o situație mai dramatică decât este Ucraina. Aceiași indivizi putrezi de corupți, mincinoși, trădători de neam și țară se perpetuează la putere de un sfert de veac. A venit momentul ca acest ciclu blestemat să ia sfârșit", a declarat Vadim Tudor după ce a votat la Școala nr. 150.


El a spus că de două luni avertizează asupra "fraudei electorale care se pune la cale" și că a trimis organismelor internaționale mai multe memorii și apeluri în acest sens.

"Eu am informații că Palatul Victoria și Palatul Cotroceni au tranșat ca la măcelărie voturile", a susținut Vadim Tudor.

Întrebat dacă a întâmpinat această zi cu emoții, el a răspuns: "Nu am emoții. Sunt un om cu frica lui Dumnezeu".

Corneliu Vadim Tudor a venit la vot împreună cu soția și fiicele sale.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri