Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Val de critici în SUA: Alabama echivalează statutul embrionilor congelaţi cu cel al copiilor

nationalrighttolifenews.org
embrion fertilizare vitro

Curtea Supremă din statul american Alabama consideră că embrionii conservaţi prin congelare sunt "copii", o decizie aspru criticată marţi de comunitatea medicală americană şi de Casa Albă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Această hotărâre judecătorească, pronunţată vinerea trecută, ar putea avea "consecinţe devastatoare" pentru procedurile de fertilizare in vitro din acest stat situat în sudul Statelor Unite ale Americii, potrivit Resolve, principala asociaţie americană dedicată tratării infertilităţii umane.

"În întreaga ţară, femeile suferă consecinţele devastatoare ale acţiunilor aleşilor republicani", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre.

Decizia de vineri reflectă "exact genul de haos la care ne aşteptam atunci când Curtea Supremă a anulat sentinţa din procesul 'Roe vs. Wade'", hotărârea din 1973 care a stabilit dreptul la avort la nivel naţional, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

În iunie 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a pus capăt garanţiei constituţionale a dreptului la avort, ceea ce a determinat multe state, inclusiv Alabama, să restricţioneze sau să interzică avorturile.

De atunci, apărarea dreptului la avort a devenit o temă cheie pentru democraţi în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

La originea deciziei de vineri s-a aflat o plângere depusă de trei cupluri împotriva unei clinici care practică fecundarea in vitro.

Invocând o lege din 1872 privind moartea minorilor din cauza neglijenţei, cele trei cupluri au depus o plângere după ce un alt pacient le-a distrus în mod accidental embrionii intrând într-un depozit.

Un tribunal a respins iniţial plângerea lor, hotărând că embrionii nu pot fi descrişi ca fiind "persoane" sau "copii".

"Încă din momentul concepţiei"

Dar vineri, cu o majoritate de 7 judecători la 2, toţi republicani, Curtea Supremă din Alabama a decis, în schimb, că legea privind decesele infantile "se aplică tuturor copiilor nenăscuţi, fără limite".

"Acest lucru este valabil pentru toţi copiii, născuţi sau nenăscuţi", a scris judecătorul Jay Mitchell în textul deciziei, presărat cu referinţe biblice.

"Poporul din Alabama a declarat că politica acestui stat este aceea că viaţa umană nenăscută este sacră", a scris el, referindu-se la interzicerea avortului în acest stat american. "Credem că fiecare fiinţă umană, din momentul concepţiei, este făcută după chipul lui Dumnezeu", a adăugat el.

"Acest nou cadru legal ar putea face imposibile practici precum fertilizarea in vitro", a denunţat ONG-ul Resolve.

Asociaţia medicilor din statul Alabama avertizase că o astfel de decizie "ar putea duce la închiderea clinicilor de fertilitate şi la mutarea specialiştilor în alte state pentru a-şi practica" profesia fără a se teme de probleme juridice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.