Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a informat că în ultima săptămână a fost înregistrată o creştere uşoară a infecţiilor respiratorii, predominante fiind infecţiile virale uşoare.
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, în ultima săptămână în judeţul Iaşi au fost înregistrate 4.021 cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 9,79% mai multe faţă de săptămâna precedentă, când au fost 3.627 cazuri, potrivit Agerpres.
Dintre cele 4.021 cazuri, 3190 sunt infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 811 pneumonii şi 20 cazuri de gripă.
"În intervalul de timp menţionat, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate prin test PCR. Tot în acelaşi interval, nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidenţa cea mai mare pentru infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii este la grupa de vârstă 15-49 ani, şi pentru gripă este la grupa de vârstă 15-49 respectiv la grupa de peste 65 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.
De asemenea, au fost raportate 170 internări, reprezentând 4,94 % din numărul total de cazuri, cu 29 mai multe faţă de începutul lunii noiembrie. Cele mai multe internări, 104, au fost din cauza infecţiilor virale ale căilor respiratorii superioare. De asemenea, 82 de internări s-au datorat pneumoniilor, iar 13 internări au fost din cauza gripei.
Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate de DSP Iaşi, din luna septembrie şi până în prezent, s-au vaccinat 55.371 persoane din judeţul Iaşi, din care 53.469 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza reţetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1902 au beneficiat de vaccin prin achiziţie proprie de la aceste farmacii.






























Comentează