Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a semnat, luni, contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 55 de milioane de euro, pentru reabilitarea termică a 20 de blocuri cu peste 2.000 de apartamente.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis luni, cererile de finanţare au fost depuse în cadrul Programului Regional Bucureşti - Ilfov 2021-2027, axa de finanţare "Creşterea eficienţei energetice în clădiri rezidenţiale".
"Această reabilitare este diferită faţă de tot ce am făcut până acum. Discutăm despre o tâmplărie specială pentru că standardele s-au ridicat foarte mult. De asemenea, vorbim despre montarea de panouri fotovoltaice, refacerea iluminatului. Avem nevoie de reabilitare termică pentru a genera consumuri reduse şi implicit pentru reducerea poluării", a declarat primarul Robert Negoiţă, potrivit Agerpres.
Comentează