Vâlcea: 137 de candidați în competiția pentru cele nouă fotolii de parlamentar

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-11-2016

Actualizat: 11-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproape 140 de candidaţi, dintre care doi independenţi, au intrat în competiţia electorală pentru cele nouă fotolii de parlamentar alocate judeţului Vâlcea, trei de senator şi şase de deputat, informează agerpres.ro

Zece formaţiuni politice au depus la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Vâlcea liste complete de candidaţi, câte patru la Senat şi opt la Camera Deputaţilor. Este vorba de Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Naţional Liberal (PNL), Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Partidul România Unită (PRU), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul România Mare (PRM), Uniunea Salvaţi România (USR), Partidul Socialist Român (PSR) şi Partidul Ecologist (PER).

DIICOT copiază masiv DNA: Un fost judecător și un afacerist sunt clienții procurorilor


Au mai depus liste de candidaţi Alianţa Noastră România (ANR) şi Partidul Noua Românie (PNR). Lista ANR cuprinde patru nume la Senat şi şase la Camera Deputaţilor, iar cea a PNR două nume la Senat şi trei la Camera Deputaţilor. 

În Judeţul Vâlcea au fost înregistraţi şi doi candidaţi independenţi, deputatul Romeo Rădulescu şi fostul prefect Dumitru Cornoiu. 

Alţi trei parlamentari în funcţie se regăsesc pe listele de candidaţi depuse de partide la BEJ Vâlcea. Este vorba de deputaţii Cristian Buican (PNL) şi Constantin Mazilu (PMP) şi de senatorul Laurenţiu Coca (PSD). 

În judeţul Vâlcea sunt aşteptaţi la urne pe 11 decembrie peste 336.000 de alegători.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri