Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vâlcov: Până la finalul anului, va fi demarat parteneriatul public-privat pentru trei autostrăzi

valcov

Până la sfârșitul anului, aproximativ 15 proiecte de parteneriat public-privat vor fi demarate, incusiv pentru trei autostrăzi, a precizat Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului.

"În România, până la sfârșitul acestui an, se va demara licitația pentru canalul Dunăre-București în parteneriat cu statul român. În România, până la sfârșitul acestui an, va demara parteneriat public-privat pentru trei autostrăzi: Ploiești-Brașov, autostrada Sudului și Târgu-Neamț-Iași-Ungheni", a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3, conform mediafax.

La toate aceste proiecte, s-ar mai adăuga un proiect de amenajare a 160 de kilometri de pârtii în Munții Făgăraș.

Conform consilierului, printre părțile interesate de aceste proiecte s-ar număra Germania, Franța, China, Statele Unite, precum și țări din Peninsula Arabă nespecificate.

"Toți își doresc să primească aceste proiecte, să discute despre ele, pentru că până la sfârșitul anului, vreo 15 proiecte de parteneriat public-privat vor demara în România", a completat Vâlcov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.